Actrița Emilia Clarke, din „Game of Thrones”, la un pas de MOARTE

Actrița Emilia Clarke, din Game of Thrones, la un pas de MOARTE
Publicat: 22/03/2019, 12:34
Actualizat: 25/03/2019, 19:23

Problemele au apărut după încheierea filmărilor pentru primul sezon al producției. Clarke, în prezent în vârstă de 32 de ani, a declarat că se afla într-o sală de gimnastică și a simțit o durere de cap foarte mare, ulterior a leșinat și a fost dusă la spital. Actrița a fost operată pe creier și a petrecut câteva zile la terapie intensivă, apoi a început să-și recapete capacitatea de a vorbi.

Actrița a explicat, într-un interviu acordat publicației americane The New Yorker, care a fost diagnosticul pe care i l-au pus specialiștii.

„Diagnosticul a fost rapid și de rău augur: hemoragie subarahnoidiană, un atac vascular potențial fatal, cauzat de sângerări în spațiul care înconjoară creierul. Am avut un anevrism, o ruptură de arteră”, a povestit Clarke. Ea a adăugat că o treime dintre pacienții care trec printr-o asemenea problemă de sănătate mor imediat sau la puțin timp după ce suferă această afecțiune.

Emilia Clarke a susținut că, după ce a ieșit de la terapie intensivă, a avut tulburări de memorie și de comunicare, acestea fiind efectele secundare grave ale problemelor prin care trecuse. Aceasta a dat ca exemplu un incident prin care a trecut cu o asistentă medicală, în timp ce făcea exerciții pentru memorie. Asistenta o trezise și o rugase să își spună numele, iar actrița, numită Emilia Isobel Euphemia Rose Clarke, nu a reușit să scoată decât sunete fără noimă.

Recuperarea medicală a acesteia a avut loc cu câteva săptămâni înainte să înceapă filmările pentru cel de-al doilea sezon din celebrul serial. Ea le-a vorbit producătorilor despre gravele probleme de sănătate, dar a decis să țină ascunsă vestea față de fani.

Clarke a mai avut simptome secundare, precum oboseala, în timpul filmărilor următoarelor două sezoane din „Game of Thrones”, dar și în timpul unor apariții pentru spectacole pe Broadway, New York.

Actrița a mai trecut printr-o intervenție chirurgicală în 2013, care a eșuat și i-a provocat o hemoragie cerebrală aproape fatală. Ea a fost supusă unei a treia operații chirurgicale, în timpul căreia i s-a implantat și o placă de titan și care i-a lăsat o cicatrice imensă. Ulterior, actrița s-a recuperat complet.

Emilia Clarke este o actriță britanică cunoscută atât pentru rolul din serialul „Game of Thrones” (n. r. „Urzeala Tronurilor”), cât și pentru apariții în filme precum „Terminator Genisys”, „Me Before You” (n. r. „Înainte să te cunosc”) și „Solo: A Star Wars Story” (n. r. „Solo: O Poveste Star Wars”).

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Dezvăluiri tulburătoare. Rana fatală a Prințesei Diana, "mică, în locul nepotrivit și foarte rară”, care...
Palatul Buckingham a început să planifice funeraliile Regelui Charles. Ce se va alege de Regina...
FOTO. Imagini incendiare în costum de baie cu una dintre cele mai frumoase femei din...
Avertismentul pensionarilor nemulțumiți de noile decizii: „Ne-au amăgit. Or să primească la vot ce merită”...
Roxana Dobre a tăcut cât a tăcut, dar nu a mai suportat și a spus...
Site-ul unde mii de oameni își caută un partener cu care să își pună capăt...
ŞOC! Fiica lui Năstase: 'Am fost preşul lui dintotdeauna, încă de când a vărsat vin...
Recunoști fetița din imagine? Acum are 39 ani și este adorată de sute de mii...
Poliţia Română a dublat numărul de locuri scoase la concurs. 13.000 de posturi sunt neocupate
Snopit în bătaie de un vecin, Cristian a murit! "Fiecare os din fața lui e...
Un infractor a reușit să se dea drept polițist timp de un an și jumătate....
Știrea momentului în România! Ion Iliescu la 94 de ani a...
Ce reprezintă litera B la o mașină cu transmisie automată. Explicația fiecărui mod
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, a fost arestat în Franţa. La 39 de ani, „Mark Zuckerberg...
ASTRONOMII au obținut primele imagini cu STEAUA NORDULUI! Cum arată POLARIS?
Anunț pentru românii care au contract cu DIGI. Nu mai pot alege după 8 septembrie
Bicarbonatul de sodiu înlătură mirosurile neplăcute din șifonier
Ce au vrut să mânânce Ed Sheeran și Chris Hemsworth în România. Unde au ținut...
"Ultima misiune pentru Roberta". Ea este polițista de 21 de ani, ucisă de remorca unui...
Câți prieteni are Anamaria Prodan. Ce spune despre oamenii care au dezamăgit-o. “Cel care e...
Misterul scufundării superiahtului miliardarilor, investigat de anchetatori. Ce ipoteze se iau în calcul
BANCUL ZILEI. Bulă merge la o tipă acasă. Dormitorul era plin de jucării de pluș....
De ce pisicile zgârie mobila din casă?