Incidentul „SANDILĂU CU ACTE”. Vâlcov sancționat de Consilul pentru Combaterea Discriminării, după ce a publicat fișa medicală a unui protestatar

Incidentul „SANDILĂU CU ACTE. Vâlcov sancționat de Consilul pentru Combaterea Discriminării, după ce a publicat fișa medicală a unui protestatar
Publicat: 27/03/2019, 13:59

„Fapta domnului Darius Bogdan Vâlcov de a denumi o persoană prin termenul de „sandilău” și publicarea fișei medicale a persoanei respective, protestatar de notorietate, constituie faptă de discriminare și încalcă dreptul la demnitate pe criteriul de afecțiune medicală necontagioasă și prin asociere pe baza criteriului de dizabilitate mentală, potrivit art. 2 alin. 1 coroborat cu art. 15 din OG137 O.G. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în decizia Colegiului director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, întrunit miercuri în ședința de soluționare a petițiilor.

Consiliul a dispus aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale în valoare de 1.000 lei.

„În individualizarea sancțiunii, Colegiul Director a avut în vedere gradul de pericol social al faptei, ce rezultă printre altele, din calitatea de demnitar a părții reclamate, dar și de faptul că, ulterior partea reclamată a șters de pe contul de Facebook afirmațiile discriminatorii”, se mai arată în comunicatul de presă al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, postat pe site.

Darius Vâlcov a publicat în septembrie 2018 fișa medicală a lui Sandu Matei, protestatar #rezist. Ulterior, postarea a dispărut, Vâlcov scriind: „Postarea prin care arătam că un lider #rezist este sandilău cu acte mi-a fost ștearsă”. Sandu Matei a anunțat atunci că-l va da în judecată pe consilierul premierului Viorica Dăncilă.

Nicolae Oprea
Absolvent al Universității București, Nicolae Oprea și-a început cariera de jurnalist în anul 2004 și a semnat de-a lungul acestor ani în publicații mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...