„Vom lua măsuri de susținere a agriculturii, un sector important în susținerea dezvoltării economiei. Și în acest an, fermierii vor beneficia de sprijin pentru achiziționarea motorinei utilizate la lucrările agricole și în acvacultură. Alocăm peste 585 de milioane lei pentru plata ajutorului de stat ce se aplică prin reducerea accizei la motorina utilizată la efectuarea lucrărilor mecanizate care se acordă agricultorilor sub formă de rambursare”, a afirmat Viorica Dăncilă, vineri, în debutul ședinței de Guvern.
Totodată, premierul a cerut ministrului Agriculturii Petre Daea să anuleze ordinul pentru stabilirea tipurilor de exploatație și să revină la forma anterioară.
„Domnule ministru, este foarte bine că avem aceste subvenții la timp, însă am să vă rog să reveniți asupra ordinului pe care l-ați dat în legătură cu stabilirea dimensionării tipurilor de exploatație de suine pe teritoriul României. Eu cred că trebuie să avem grijă de oamenii care au ferme mici și să-i încurajăm. Vă rog să anulați ordinul să revenim la ce aveam înainte și vom face o analiză referitor la acest aspect”, a conchis prim-ministrul.