„KGB îl lucrează pe Pavelescu” – Roger

„KGB îl lucrează pe Pavelescu - Roger
Publicat: 31/03/2019, 20:38

Cât de paralel cu realitatea poți fi, ca, la o adică, să sugerezi că sora Seniorului Coposu, unii dintre foștii săi colegi de partid, bașca alții, din actuala structură a PNȚCD, ar putea face parte din anatomia calului de bătaie al tuturor nemulțumirilor politice dâmbovițene, și anume „statul paralel”? Sau cât de exaltat, ca să nu mai pricepi singur ce spui?

O fi existând el, undeva, acest stat paralel, cu structurile și interesele sale directe sau indirecte în actuala societate românească. O fi apărut și o fi dispărut din meleag, ori de câte ori vreo putere a avut nevoie să controleze, într-un fel sau altul, dincolo de lege, mersul lucrurilor.

Nu cred că a existat în România post-decembristă vreo putere conducătoare, care să nu fi fost parazitată/completată de un stat paralel, care să bage/care să scoată castanele din foc, cu mâna sa.

Dar de aici și până la a-i include în această „structură” pe toți criticii prostiilor tale, unele cutremurător de nejustificate, privite prin prisma devenirilor politice și istorice, este un fapt lipsit și de logică și de elementară și corectă judecată.

După ce Aurelian Pavelescu, vremelnicul lider al unui brand politic românesc, ajuns, din păcate, la apus, a anunțat că susține „lista candidaților PSD pentru Parlamentul European” – implicând în acest act și formațiunea pe care o conduce -, primind apoi în față un potop de critici, cum credeți că și-a justificat poziția mai mult decât bizară?!

Foarte simplu: firește că e mâna lungă a statului paralel.

„DUPĂ MANUALUL KGB: să acopere într-un uriaș scandal acțiunea politică majoră, aceea ca vocea PNȚCD să fie din nou auzită. Minciuna și stigmatizarea, intimidarea, blocarea oricărei dezbateri despre adevărul distrugerii României de statul paralel și poliția politică a acestuia. (…) De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să se lupte pentru principiile sale în Parlamentul European? De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să susțină un partid cu care toate celelalte partide au făcut alianțe și au fost aduse la guvernare în ultimii 30 de ani?

PENTRU CĂ KGB-UL A HOTĂRÂT ÎNCĂ DIN 1990 CA PNȚCD SĂ DISPARĂ, IAR ACEST ORDIN A FOST DAT SECURITĂȚII ȘI A FOST DUS LA ÎNDEPLINIRE!

Astăzi KGB acționează sub hainele neo-marxiștilor și neo-liberalilor, cei care se opun unei Uniuni Europene puternice a popoarelor, pentru a distruge Uniunea. SE VĂD REZULTATELE!”, și-a postat Pavelescu, pe Facebook, răspunsul „vitrionic”.

Îmi permit să-i răspund.

În primul rând, un lider care se consideră democrat, nu trimite, una-două, la grămadă, în zona ocultă, un întreg bombardament de critici care, vezi Doamne, vor să-i închidă gura șefului providențial, implicit să îngroape, și mai afund, un partid îngropat deja neașteptat de adânc.

Mai judecă, mai apreciază, și abia apoi aruncă totul în bucătăria statului paralel.

După atâția ani petrecuți prin politică, Aurelian Pavelescu pare totuși impardonabil de naiv. Cum să spui (și să crezi): „De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să se lupte pentru principiile sale în Parlamentul European?”.

Păi, cum să lupte PNȚCD în PE, câtă vreme partidul lui Pavelescu nu candidează, nu există, nu se exprimă, nu știm ce și unde este?! Doar pentru că PSD a acceptat pe listele sale un candidat cu rădăcini țărăniste? Oare Pavelescu nu înțelege că, odată intrat în PE, orice europarlamentar este o voce în corul social-democrației românești, bine dresată de la București, câtă vreme puterea este pusă în operă de actuala majoritate?!

Cât de credul să exiști când spui: „De ce n-ar avea dreptul PNȚCD să susțină un partid cu care toate celelalte partide au făcut alianțe și au fost aduse la guvernare în ultimii 30 de ani”? În primul rând, pentru că PNȚCD nu mai există nici măcar cât ultima dintre formațiunile aduse la guvernare de partidul din Kiseleff: nici cât PC, nici cât ALDE, nici cât UNPR, ca să nu mai vorbim de PNL.

PNȚCD nu va avea, nicicând, soarta acestora.

Și ce mai spune Aurelian Pavelescu în postarea sa? Poftim: „Sunt uluit cât de mulți apar astăzi ca iubitori ai PNȚCD, cât de mulți au dus grija partidului ani și ani, au stat în suflet cu IULIU MANIU și ION MIHALACHE. Cât de mulți, aflați pe la tot felul de partide, s-au descoperit într-o singură zi, de fapt în câteva ore, MARI ȚĂRĂNIȘTI! Cât de mulți și-au amintit de mine și vor să mă aducă pe „calea cea bună”, cu artileria grea a propagandei statului paralel care domină mass-media pentru a mă compromite. (…) Vă știu pe toți, nu valorați nici cât o ceapă degerată! Nu vă voi da satisfacția de vă răspunde, pentru că nu voi lucrați, ci KGB-ul din spatele vostru și uriașa mașină de dezinformare. VOI SUNTEȚI NIMENI ȘI VEȚI RĂMÂNE ÎN ISTORIE CA TRĂDĂTORI!”.

Postarea nu spune la cine, exact, se referă, aici, autorul. Doar că, cei mai direcți și fără menajamente critici ai demersului său au fost: familia Seniorului Coposu, vechii săi colaboratori, precum și actuali membri ai partidului pe care Aurelian Pavelescu îl conduce,

Cât de lipsit de simțul măsurii să te arăți românilor, susținând că astfel de oameni ar putea fi (împreună cu jurnaliștii care nu-ți apreciază demersul politic) „trădători”, parte a statului paralel?

Până la urmă, și exaltarea este un rol care unora li se potrivește, pe alții făcându-i, însă, de rușine!

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar