Bărbat amendat cu 1.000 de lei, după un COMENTARIU jignitor pe Facebook la adresa Poliției Locale

Bărbat amendat cu 1.000 de lei, după un COMENTARIU jignitor pe Facebook la adresa Poliției Locale
Publicat: 01/04/2019, 17:48

Potrivit unui comunicat transmis luni de Poliția Locală Câmpia Turzii, persoana care a jignit pe Facebook polițiștii a fost invitată la sediul instituției, dar a refuzat să se prezinte, astfel că a mai primit o amendă de 500 de lei.

„În data de 1 aprilie 2019 agenții de poliție locală din cadrul Serviciului Public Poliția Locală Câmpia Turzii au sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1.000 de lei un cetățean din localitate pentru cuvintele jignitoare și obscene aduse pe rețeaua de socializare Facebook, la adresa instituției și a polițiștilor locali, de natură să lezeze demnitatea și onoarea acesteia. Persoana a fost invitată, ulterior, la sediul Poliției Locale, pentru a da detalii cu privire la fapta sa, aceasta refuzând prezentarea, fiind sancționată cu amendă contravențională și pentru această faptă cu suma de 500 de lei, conform Legii nr 61/1991, republicată”, se arată în comunicat.

Polițiștii locali au precizat că în urma comunicatului de presă intitulat „Poliția Locală Câmpia Turzii în acțiune”, postat pe pagina de Facebook a Primăriei Câmpia Turzii în data de 29 martie, persoana respectivă „a adresat cuvinte jignitoare și obcene la adresa insituției și a polițiștilor locali, sub formă de comentariu”.

„În baza deciziei instanțelor de judecată românești, rețeaua de socializare Facebook, precum și conturile deschise pe această platformă, reprezintă spațiu public și nu privat, iar fapta săvârșită încalcă prevederile Legii nr. 61/1991, republicată, reprezentând contravenții, acestea fiind, astfel, sancționate în conformitate”, se mai arată în comunicat.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Câmpia Turzii, Cristina Tudor, a declarat, luni, corespondentului Mediafax, că persoana amendată și-a șters comentariul care conținea cuvinte obscene și injurii, dar mesajul a fost salvat și se află la dosarul de contravenție.

Postarea polițiștilor locali din Câmpia Turzii se referea la o acțiunea pentru prinderea conducătorilor de vehicule cu tracțiune animală care nu respectă regulile de circulație.

Foto: Hepta

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...