„Prima oprire. Soroca! Am ales să dau startul campaniei de promovare a mesajului nostru ‘Uniți în Europa’ la Soroca, în Basarabia, dintr-un motiv foarte simplu. Frontiera UE trebuie să se întindă până aici, la Nistru. Așa îmi doresc și așa este firesc”, a scris pe Facebook Eugen Tomac.
El a afirmat că vineri seara a avut, împreună cu secretarul general adjunct al PMP, Rizia Tudorache, vicepreședinte al CJ Ilfov și echipa partidului din Chișinău, o cină de lucru cu oameni care își doresc și luptă pentru reunire, oameni care au încredere în reușita proiectului de țară: Unirea R. Moldova cu România.
„Românii de la Soroca, oraș aflat pe malul Nistrului, unde Ștefan cel Mare a înălțat o cetate din lemn, iar apoi, Petru Rareș a construit-o din piatră, românii nu au abandonat niciodată limba română, luptând chiar și în cele mai grele și umilitoare timpuri, pentru istoria adevărată, pentru păstrarea identității românești. Pentru mine ‘Uniți in Europa’ înseamnă toți românii în Uniunea Europeană, iar acest lucru îl putem realiza doar prin unirea celor două state românești. Pentru a atinge acest obiectiv însă avem nevoie de aliați puternici la Bruxelles și în toată Europa. Împreună cu Președintele nostru, Traian Băsescu, vom reuși să impunem pe agenda Uniunii Europene realizarea acestui obiectiv, la fel cum am reușit să facem din relația cu R. Moldova o prioritate a politicii externe a României”, a adăugat Tomac.
El a menționat că linia politică a președintelui Băsescu înseamnă o mai bună integrare a României în Uniunea Europeană, înseamnă combaterea populismului promovat de Victor Orbán și alți antieuropeni și, mai ales, înseamnă „o Uniune Europeană care să se întindă până la Nistru”.