Ce amendă riscă familia Godină după ce și-a plimbat ALPACA cu autobuzul – VIDEO

Ce amendă riscă familia Godină după ce și-a plimbat ALPACA cu autobuzul - VIDEO
FOTO - Caracter ilustrativ
Publicat: 08/04/2019, 16:23

Imaginile în care alpaca Pablo se urcă într-un autobuz au fost postate pe contul de Facebook deschis special de cei doi soți pentru animal, Pablo the alpaca.

Filmulețul este însoțit de următorul comentariu: „Mirosea puțin în autobuz, dar m-am obișnuit repede. Glumesc, desigur. Sunt o alpaca cu simțul umorului”.

Animalul a urcat, alături de soția lui Marian Godină, într-unul din noile autobuze ale Brașovului, scrie Brașov Metropolitan.

Acum, soții Godină riscă să fie amendați, din cauză că, potrivit regulamentului din mijloacele de transport ale regiei de transport public din Brașov, este interzisă introducerea și transportul de către călători în mijlocul de transport public local a păsărilor sau animalelor vii, altele decât câinii.

Mai exact, art. 64, pct (h) al regulamentului prevede că „Introducerea și transportul de către călători în mijlocul de transport public local a păsărilor sau animalelor vii, altele decât câinii, constituie contravenție în domeniul serviciului public de transport persoane prin curse regulate următoarele fapte comise de călători”.

Același regulament prevede că amenzile pentru încălcarea acestei prevederi sunt cuprinse între 100 și 500 de lei.

Foto: Captură

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Momentul în care un bărbat își dă seama că de 30 de ani locuia lângă...
Horia Tecău, luat pe cameră din bar de șefa de la taxe și impozite Sector...
FOTO. Antonela, răsfățată de milionarul Paszkany! Așa arată tânăra care primește orice dorește
Salman Khan și Iulia Vântur, primele imagini de la nuntă! Filmarea cu ei a scăpat...
„Plecați acasă!”. Turiștii din Barcelona au fost alungați de la terase și atacați cu pistoale...
Vali a murit la Costineşti, după ce şi-a presimţit sfârşitul: 'Să îmi reparaţi maşina şi...'
Cauza reală a morții lui Marilyn Monroe! Ce s-a întâmplat ore întregi cu trupul neînsufleţit...
Liceul în care un singur elev a luat examenul de Bacalaureat 2024
Imaginile durerii de la înmormântarea familiei din Suceava, ucisă de un șofer de TIR
Ce avere are Serghei Mizil: Fiul fostului demnitar a dezvăluit adevărul despre proveniența banilor săi...
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Dacia lucrează la un nou model. Acesta va înlocui un BEST SELLER ce a dominat...
Alianţa lui Viktor Orban şi-a ales preşedintele pentru noul grup din Parlamentul European. Cine preia...
Imagini DE ARHIVĂ cu valurile de CĂLDURĂ de pe vremuri
S-a dat interzis pentru cei cu telefoane mobile. Toți românii trebuie să înțeleagă
Fără BAC la facultate. Lista universităților
Rezultate Bac 2024. Notele de la Bacalaureat, publicate pe edu.ro! Cum se face contestație și...
VIDEO Edu.ro Rezultate BAC 2024: S-au afișat notele. Scrie codul tău și află ce medii...
Cât de mult îl iubește Corina Caciuc pe Laurențiu Reghecampf: “Nu cred că există un...
Nikita, marea absentă de la Neversea. Motivul pentru care n-a mai ajuns să cânte cu...
BANCUL ZILEI. Bulă, care de-abia şi-a cumpărat o maşină, merge la un service auto: Cât...
Cum învingeau oamenii căldura înainte de aerul condiționat? Foloseau ventilatoare de mână, mergeau la film...
×