În cazul mortalității neonatale vorbim de un procent de 50%, mai spune medicul Georgeta Sărdescu.
În ciuda cifrelor îngrijorătoare și a ratei deceselor înregistrate în rândul prematurilor, comparativ cu alte state membre UE, România înregistrează, totuși, un trend descendent în ceea ce privește rata mortalității infantile, mai spune Georgeta Sărdescu, șeful Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Urgență „Sf. Pantelimon”, din București.
Comparativ cu perioada anilor 2000- 2017, rata mortalității infantile în România a scăzut cu peste 50%, de la 18 la mie în anii 2000, până la 7 la mie, în 2018, a declarat sursa citată.
Situația extrem de delicată a un copil născut prematur necesită o atenție deosebită din partea medicilor, atrage atenția specialistul.
„Principalele probleme cu care vine pe lume un prematur sunt multiple, pentru că prematurul se naște înainte de termen, și, practic, toate sistemele și organele lui sunt imature. Ca urmare, adaptarea unui prematur este extrem de dificilă din toate punctele de vedere”, a declarat pentru Mediafax medicul Georgeta Sărdescu.
Medicul a subliniat si importanța existenței unor aparate medicale performante care să susțină viața nou-născutului în unitățile spitalicești.
„Sunt echipamente medicale care le asigură supraviețuirea. Practic, indiferent unde se naște copilul prematur, fie că se naște la Pantelimon sau în altă maternitate, cu mâinile goale nu poți să salvezi un prematur. De la basic, până la complex, mai întâi îi asiguri confortul termic, care se realizează printr-o masă radiantă la naștere, de preferat sa fie performantă, mai ales pentru copilul prematur, urmată apoi de un incubator în secția de Terapie Intensivă, de regulă incubatorul hibrid care poate fi și deschis și închis, iar susținerea respirației se face cu ajutorul aparatelor de ventilație mecanică. Deci sunt două elemnte tehnice extrem de importante pentru supraviețuirea copilului prematur”, a mai spus sursa citată.
Aceasta a ținut să sublinieze și riscurile la care nou-născutul este predispus, în general, și, cu atât mai mult, în situația în care el se naște prematur.
„Riscul de infecții este foarte mare. Prematurul trebuie intubat, trebuie perfuzat, i se recolteaza foarte multe analize, deci se fac foarte multe manevre invazive asupra lui. Ca urmare, pe un sistem imun aproape inexistent, plus asemenea manevre invazive, riscul de a se infecta este foarte mare”, a explicat medicul neonatolog.
România nu se află într-o poziție favorabilă, recunoaște specialistul, însă dacă e să facem o comparație cu situația națională a anilor 2000- 2017, trendul este unul în scădere, mai spune medicul în ceea ce privește statisticile care plasează România pe un loc nefavorabil.
„Ne situăm undeva destul de jos din punct de vedere al mortalității infantile, suntem în jurul cifrei de 7 la mie, dar este o cifra în scădere, dacă privim statistic, mortalitatea infantilă din 2000 până în 2017, adică de la 18 la mie am ajuns în jurul cifrei de 7 la mie. Mortalitatea neonatală, care este inclusă în mortalitatea infantilă, reprezintă aproape 50%”, a mai declarat pentru Mediafax medicul Georgeta Sărdescu.
În ceea ce privește îmbunătățirea procentului negativ al mortalității infantile cu care România se confruntă la momentul actual, doctorul Georgeta Sărdescu este de părere că, la baza sa, trebuie să coexiste o serie de factori, de ordin tehnologic și uman.
„Diminuarea fenomenului se poate face printr-un personal medical foarte bine pregătit și printr-un echipament medical de înaltă performanță, pentru că, mortalitatea neonatală este dată în procent foarte mare de către copiii născuți prematuri. Recomandarea este de îmbunătățire a sistemului de asistență comunitară, intervenția se face tot printr-un sistem centralizat, Ministerul Sănătății, Direcțiile de Sănătate Publică, pentru că dacă noi nu îmbunătățim asistența sanitară, o mamă mai puțin educată, sau o mamă minoră, nu se va prezenta la medic”, a mai spus sursa citată.
Ea a atras atenția asupra importanței intervenției Casei de Asigurări de Sănătate în parcursul asistării unei nașteri premature, din cauza costurilor foarte mari pe care le implică aceasta.
„Lucrurile nu cred că sunt foarte roz în momentul de față din acest punct de vedere, pentru că prevenția nașterii premature implică costuri foarte mari. Investigațiile antenatale sunt destul de scumpe. Și aici trebuie să intervină Casa de Asigurări prin susținerea financiară a acestor investigații, altfel, costurile fiind foarte mari, o mamă minoră, sau o mamă care nu are un loc de muncă, nu cred că poate să-și susțină toate investigațiile”, a explicat medicul neonatolog.
Marți, Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Pantelimon” a fost marți gazda unui eveniment consacrat dotării unității medicale cu un ventilator de înaltă performanță și altă aparatură medicală vitală, ca urmare a unei donații făcute de Salvați Copiii, cu sprijinul GEFCO, în cadrul campaniei de reducere a ratei mortalității în rândul nou-născuților. Spitalul a anunțat suplimentarea locurilor pentru nou-născuții cu patologii grave, urmând ca până la sfârșitul anului, un număr total de 115 aparate să ajungă în 49 de maternități din România, prin intermediul aceleiași campanii.