Dalai Lama, liderul spiritual al tibetanilor, a fost internat într-un spital din New Dehli, India, după ce a acuzat dureri pectorale și, în prezent, este în stare stabilă, a declarat secretarul personal al acestuia pentru Reuters.
Dalai Lama a mers cu avionul la un spital din New Dehli, marți dimineață, din cauza unei „tuse ușoare”.
„Medicii spun că nu este nimic îngrijorător. Nu este atât de grav”, a spus secretarul personal al acestuia, care a explicat că liderul spiritual tibetan a fost diagnosticat cu o infecție respiratorie, pentru care va face tratament câteva zile.
Dalai Lama, care trăiește în exil din 1959 – după eșecul unei revolte tibetane față de regimul chinez – și a primit premiul Nobel pentru pace în 1989, este o personalitate apreciată în lumea întreagă.
Deși discursurile liderului spiritual au rămas foarte populare, acesta și-a redus din angajamentele oficiale și nu s-a mai întâlnit cu un lider al lumii din 2016, în timp ce mai multe guverne au manifestat o precauție în ceea ce privește invitațiile către acesta, de teamă să nu strice relațiile cu administrația de la Beijing.
Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, s-a născut pe 6 iulie 1935, însă aniversarea lui oficială, bazată pe calendarul lunar tibetan, este celebrată pe 21 iunie. Este Dalai Lama din februarie 1940, iar, în 2011, s-a retras din acțiunile politice.
A călătorit în lumea întreagă ținând discursuri despre subiecte diverse, de la bunăstarea tibetanilor, mediu, economie, drepturile femeilor, non-violență, dialog interconfesional la fizică, astronomie, budism etc. Publicația Time l-a numit „unul dintre copiii lui Mahatma Gandhi” și moștenitorul spiritual al acestuia în ceea ce privește non-violența.