Statul român ar urma să deconteze repatrierea românilor decedați pe teritoriul UE

Statul român ar urma să deconteze repatrierea românilor decedați pe teritoriul UE
Publicat: 14/04/2019, 09:49

„Statul român va suporta cheltuielile de repatriere a cetățenilro români decedați pe teritoriul Uniunii Europene, la cererea familiei Prevederile prezentei legi se aplică doar cetățenilor români care înregistrează venituri care nu depășesc contravaloarea salariului mediu net, raportat de Institutul de Statistică la momentul decesului. Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Afacerilor Interne vor redacta mormele metodologice pentru punerea în aplicare a acestei legi, în maxim 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial”, arată propunerea legislativă privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul UE.

Inițiatorii, deputații PMP, Doru Petrișor Coliu și Petru Movilă, precizează că cetățenii români nu își pot permite, în majoritatea cazurilor, să aducă în țară o persoană apropiată, decedată în străinătate, deoarece costurile pentru repatrerea acestuia sunt prea mari.

„Conform unui raport prezentat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) la finalul lui 2016 privind migrația la nivel internațional, România ocupă locul patru în Europa la numărul de cetățeni care trăiesc în afara țării. Cifrele ONU susțin că 3.4 milioanme de români au emigrat în ultimii ani, respectiv 17% din populație, România fiind una din țările cu cea mai mare emigrație. Rata de migrație este direct proporțională și cu numprul de decese ale românilor în străinătate. MAE arată că anual se înregistrează câteva mii de decese la nivelul diasporei române.Din păcate, în cazul deceselor românilor în străinptate, statul român nu decontează absolut nimic din costul procedurilor de repatriere, care de cele mai multe ori sunt de ordinul a câtorva mii de euro. De regulă, acestea sunt estimate între 3.000 și 6.000 de euro, cu mult peste posibilitățile materiale ale rudelor decedaților”, potrivit expunerii de motive a proiectului legislativ.

Aleșii PMP mai argumentează că proiectul își propune să sprijine românii, care nu au suport financiar în momente dificile: „Costurile estimate pentru repatrierea decedaților sunt cu mult peste posibilitățile a aproape 40% din români, conform ultimului barometru Eurostat din 2017″.

Expunerea de motive cuprinde și datele INS cu privire la românii care au salariul mimin pe economie și salariul mediu.

„INS a prezentat la mijlocul anului 2018 faptul că 46 % dintre angajații din România sunt plătiți cu salariul minim pe economie, iar cei care câștigă peste 600 de euro, aproximatic echivalentul salariului mediu pe economie, reprezintă doar 16% din total, venit care nu acoperă nici pe departe sumele necesare, la care se adaugă cele ale înmormântării în țară”, mai indică proiectul de act normativ.

Propunerea legislativă privind decontarea de către statul român a procedurilor de repatriere a cetățenilor români decedați pe teritoriul Uniunii Europene a fost înregistrată la Senat, prim for sesizat, decizională fiind Camera Deputaților.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
BREAKING! Nicolae Ciucă a demisionat după DEZASTRU
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Rezultate parțiale BEC, la 99,55%. Georgescu, pe primul loc. Lasconi și Ciolacu, pe muchie de...
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Horoscop 26 noiembrie 2024: Vești îngrijorătoare pentru nativii Săgetător. Planurile Balanțelor sunt răstălmăcite și puse...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Google Gemini va putea controla și alte aplicații pentru utilizatori, cum ar fi să comande...