Prima pagină » Știri politice » Avertismentul ambasadorului Egiptului la București: România să nu riște mutarea ambasadei la Ierusalim

Avertismentul ambasadorului Egiptului la București: România să nu riște mutarea ambasadei la Ierusalim

Avertismentul ambasadorului Egiptului la București: România să nu riște mutarea ambasadei la Ierusalim
Ambasadorul Egiptului la București, Salah Sadek, a afirmat că mutarea Ambasadei României din Tel Aviv în Ierusalim este un subiect sensibil, iar țara noastră nu ar trebui să riște o astfel de acțiune pentru că ar fi afectate relațiile cu Orientul Mijlociu și chiar cu unele state membre UE.

„Acesta este un subiect foarte sensibil, din cauza câtorva elemente. Bineînțeles că pentru viziunea pe termen scurt, când ceva de genul acesta este spus în public, în fața media internaționale, are efect imediat. Era o vizită pregătită din timp pentru regele Abdullah al II-lea al Iordaniei, care era aproape pe drum spre aeroport, pentru că delegația lui era deja aici. Și a fost nevoit să o anuleze, ca impact pentru o astfel de declarație. Mai era o altă vizită planificată, pentru președintele Senatului, în Maroc, care a fost anulată. Asta înțeleg prin reacții imediate, care apar din așa ceva”, a declarat Salah Sadek, ambasadorul Egiptului în România, într-un interviu acordat Digi 24.

Oficialul străin a spus că, potrivit Constituției României, o astfel de hotărâre aparține președintelui țării. În contextul deținerii Președinției Consiliului UE, gestul mutării ambasadei României ar diviza europenii, mai precizează Salah Sadek.

„Pe termen lung, trebuie să vedem cine are dreptul de decizie și de a se ocupa cu relațiile internaționale în această țară, așa cum spune Constituția voastră, nu a noastră. Este președintele. Voi sunteți acum la președinția Consiliului Uniunii Europene. Asta înseamnă că ar trebui să-i uniți pe europeni, nu să îi divizați. Va avea un impact în relațiile cu arabii și lumea musulmană și cred că și cu anumite țări europene, dacă luăm în calcul faptul că anumiți membri europeni au puncte de vedere diferite față de decizia colectivă a europenilor și nu este vorba doar de europeni, este majoritatea lumii, cu excepția a foarte puține țări, și acest lucru l-am văzut la votul care a avut loc la Adunarea Generală a ONU. Este, așadar, ceva împotriva voinței comunității internaționale”, a explicat ambasadorul Egiptului la București.

Prin urmare, acesta afirmă că relații României cu Orientul Mijlociu, care sunt unele stabile de zeci de ani, ar fi afectate de mutarea Ambasadei României la Ierusalim, precizând că legea internațională spune că Ierusalimul de Est este capitala Palestinei.

„Dacă revenim la România, da, cred că va afecta relațiile, pentru că noi, liderii noștri în general sunt mult influențați de dorința popoarelor lor. Iar acest lucru este o chestiune foarte-foarte sensibilă pentru toți oamenii din Orientul Mijlociu. Noi ne vom uita mereu la Ierusalim într-o manieră diferită de restul lumii, de alte țări care nu au legătură directă cu acest subiect. Este un loc pentru toată lumea, pentru iudaism, pentru creștinism și pentru islam. Iar Ierusalimul de Est este capitala Palestinei. Iar asta nu spun eu, Salah, sau ambasadorul Salah, ci asta spune legea internațională, inclusiv țările care acum vor să se mute la Ierusalim. Personal nu cred că România, care are relații stabile cu Orientul Mijlociu de zeci de ani, ați investit în oameni și bunăstare în această zonă, ar trebui să riște toate acestea pentru motive neclare, pentru dividende care nu se vor returna, dacă ar face o astfel de mișcare”, a conchis Salah Sadek.

Pe 24 martie, premierul Viorica Dăncilă a anunțat la Washington că România va muta Ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. La scurt timp, Viorica Dăncilă a afirmat că e o opinie personală și că decizia îi aparține președintelui Klaus Iohannis.

În replică, șeful statului a afirmat că prin declarațiile referitoare la mutarea ambasadei la Ierusalim, premierul Viorica Dăncilă demonstrează, încă o dată, totala sa ignoranță în domeniul politicii externe și în ceea ce privește luarea unor decizii importante ale statului român.

Totodată, pe 25 martie, Administrația Prezidențială a anunțat că întrevederea programată să aibă loc la Cotroceni între șeful statului și Regele Abdullah al II-lea al Iordaniei a fost anulată de partea iordaniană.

Referitor la acest subiect, șeful Executivului a spus că nu anunțul său referitor la mutarea ambasadei la Ierusalim este cauza anulării vizitei în România a regelui Iordaniei. „Președintele trebuia să îl sune să îi spună că nu este de acord cu acest lucru, că dânsul l-a invitat”, a explicat Dăncilă.

foto: captură youtube.com

Autor

Citește și