Moțiunea împotriva lui Toader ar putea fi dezbătută și votată luni, după două amânări

Moțiunea împotriva lui Toader ar putea fi dezbătută și votată luni, după două amânări
Publicat: 15/04/2019, 08:02

Astfel, moțiunea simplă figurează pentru a treia oară pe ordinea de zi a plenului Senatului, după ce aceasta a fost amânată în două rânduri, ședințele fiind suspendate din lipsă de cvorum.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, joi, că l-a respectat foarte mult pe Tudorel Toader, însă a precizat că ministrul Justiției a greșit foarte mult și că el, personal, „are o supărare foarte mare” din această cauză. El a adăugat că premierul Viorica Dăncilă trebuie să decidă dacă ministrul mai are susținere în Guvern. Liderul social-democrat a mai precizat că probabil remanierea ministrului Justiției va fi discutată în următoarea ședință a CEx al PSD, însă acesta nu va fi subiectul principal.

În urmă cu o săptămână, Dragnea spunea că dezbaterile pe modificarea codurilor penale trebuie reluate săptămânile viitoare în Parlament, susținând că partidul a fost păcălit de ministrul Tudorel Toader, care a provocat, prin declarații, un scandal „până la cer” și apoi nu dat ordonanțele.

Moțiunea simplă „Justiția, victimă sigură în mâinile lui Tudorel Toader”, a fost depusă de PNL și USR la două săptămâni după ce deputații au respins un demers similar al Opoziției la adresa ministrului Justiției.

Liberalii arată în textul moțiunii depuse miercuri Senat că „imixtiunea în înfăptuirea justiției” se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești.

„Greșeala este omenească, dar a persista în greșeală este diabolic. Iată de ce grupul parlamentar al PNL vă solicită încetarea de urgență a imixtiunii în înfăptuirea justiției, care, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituția României, republicată, se realizează doar prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești”, potrivit moțiunii.

Ei îl mai acuză pe ministrul Justiției că ministerul său nu a soluționat problema supraaglomerăriii din penitenciare.

Camera Deputaților a respins, pe 20 martie, moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau abrogarea OUG 7 privind modificarea legilor justiției și demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, cu 126 de voturi „pentru”, 148 „împotrivă” și două abțineri.

Moțiunea simplă prin care partidele de Opoziție cereau demisia ministrului Justiției, Tudorel Toader, a fost dezbătută pe 5 martie, în aceeași zi în care Guvernul a adoptat proiectul pentru modificarea OUG 7 pe legile justiției, în ciuda avizului consultativ negativ al CSM.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Rusia ATACĂ România?! Putin nu mai blufează: România este o țintă militară
Medicament retras de urgență din farmacii. Poate provoca efecte secundare grave
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Oamenii de știință au dezvăluit coroana unei găuri negre pentru prima dată