Prima pagină » Știri politice » Catedrala Notre-Dame din Paris, în flăcări. Primele reacții ale politicienilor români | Iohannis: Vești sfâșietoare din Paris/ Tăriceanu: Este șocant să văd cum arde unul dintre reperele Franței

Catedrala Notre-Dame din Paris, în flăcări. Primele reacții ale politicienilor români | Iohannis: Vești sfâșietoare din Paris/ Tăriceanu: Este șocant să văd cum arde unul dintre reperele Franței

Catedrala Notre-Dame din Paris, în flăcări. Primele reacții ale politicienilor români | Iohannis: Vești sfâșietoare din Paris/ Tăriceanu: Este șocant să văd cum arde unul dintre reperele Franței
Președintele Klaus Iohannis a afirmat, luni seară, că veștile despre incendiul la Catedrala Notre-Dame din Paris sunt „sfășietoare", precizând că România este alături de Franța.

„Vești șfâșietoare din Paris. Notre-Dame, un simbol istoric al culturii europene, este în flăcări în această seară. România este alături de Franța”, a scris Klaus Iohannis, luni seară, pe Twitter.

Tăriceanu: Este șocant să văd cum arde unul dintre reperele Parisului și ale Franței

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu a afirmat că este șocant să vadă cum arde Catedrala Notre-Dame, unul dintre reperele Franței, precizând că „pierderea pe care o suferă Parisul este și pierderea noastră”.

„Este șocant să văd cum arde unul dintre reperele Parisului și ale Franței. Iubim Catedrala Notre-Dame mai mult ca niciodată. Pierderea pe care o suferă Parisul este și pierderea noastră”, a scris Călin Popescu Tăriceanu, luni, pe Twitter.

Ciamba: E de neconceput pierderea uneia dintre cele mai emblematice arhitecturi din lume

Ministrul delegat pentru Afaceri Europene George Ciamba a afirmat, luni seară, că este de neconceput pierderea Catedralei Notre-Dame, una dintre cele mai emblematice arhitecturi din lume.

„Imagini devastatoare în direct cu focul de la Notre-Dame. Este de neconceput pierderea uneia dintre cele mai emblematice arhitecturi din lume. Sper că toată lumea va fi în siguranță”, a scris George Ciamba, luni seară, pe Twitter.

Un incendiu a izbucnit, luni seară, la Catedrala Notre-Dame din Paris, care a fost evacuată, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenție citate de site-ul cotidianului Le Figaro. Incendiul a izbucnit la ora 18.50 (19.50, ora României) la o sursă a sistemului de încălzire al Catedralei Notre-Dame.

Catedrala, monumentul istoric cel mai vizitat din Europa, a fost evacuată. Numeroase echipaje de pompieri încearcă să stingă incendiul.

Emmanuel Macron, președintele Franței, s-a deplasat luni seară la Catedrala Notre-Dame din Paris, pentru a asista la operațiunile de stingere a incendiului.

Foto: Hepta

 

Autor

Citește și