Aproximativ 120 de oameni au fost evacuați dintr-un magazin din Ploiești, din cauza unui miros misterios. UPDATE: Cauza, posibil de la un spray iritant

Aproximativ 120 de oameni au fost evacuați dintr-un magazin din Ploiești, din cauza unui miros misterios. UPDATE: Cauza, posibil de la un spray iritant
Publicat: 18/04/2019, 21:45

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat că detectorul de substanțe nu a detectat nimic deosebit în cazul magazinului din care au fost evacuate preventiv 120 de persoane.

„Dacă există o substanță periculoasă, ne modifică nouă concentrația de oxigen, dar aparatul a indicat ca oxigenul se află in limite normale. Posibil ca la subsolul clădirii să se fi pulverizat un spray de autoapărare”, a spus Vasiloae.

Știrea inițială:

Aproximativ 120 de persoane au fost evacuate dintr-un magazin din Ploiești, joi seara, din cauza unui miros iritant, ce vine de la subsolul clădirii. Șase muncitori care se simt rău primesc ajutor medical, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al ISU Prahova, Raluca Vasiloae, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că pompierii militari asigură măsurile de protecție la un magazin aflat lângă Gara de Sud din Ploiești.

Din cauza unui miros iritant, încă necunoscut, ce vine de la subsolul magazinului, șase muncitori au avut nevoie de intervenție medicală pentru că spun că se simt rău.

„Șase muncitori manifestă o stare de rău, motiv pentru care se află în ambulanțe pentru a fi evaluați medical. Toți cei șase manifestă stare de rău, respectiv greață și amețeli. Este și o echipă de la gaze care face măsurători și facem și noi cu aparatele noastre”, a declarat Vasiloae.

Aproximativ 120 de persoane aflate în supermarketul de la parterul centrului comercial sunt evacuate preventiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Filmul crimei din Brăila. Doctorița a fost ucisă în 33 de secunde. Cum a încercat...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Restaurantele din Paris, pustii ca în pandemie înainte de Jocurile Olimpice. Proprietarii sunt furioși: „O...
DEZVĂLUIRI NOI | Ce au descoperit legiștii sub unghiile Marinei, dentista din Brăila. Cât ar...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Vremea se schimbă radical în România, de la mijlocul săptămânii. ANM a emis prognoza meteo...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
„Zici că noi alegem președintele în America” Dan Negru vorbește despre prioritățile românilor după anunțul...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Bombardiere americane sosesc în România pentru misiunea Bomber Task Force 24-4. Acestea au fost interceptate...
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Românii sunt verificați. ANAF face măcel. Este obligatoriu în România
Daniela Condurache, tarif de lux. Cât încasează la un eveniment
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cristina Șișcanu vorbește despre cum și-a educat copiii: „Am crescut cumva 3 copii total diferiți....
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Telescopul Hubble urmărește materia întunecată din galaxii cu ajutorul stelelor