Șefu”, fii candidatul nostru!

Adică, pe ce se bazează, atunci când declară: „Discuțiile cu conducerea PSD ne-au dus la o concluzie, că soluția cea mai bună e să mergem pe un candidat comun. Vom vedea cine este cel mai bine plasat după alegerile pentru Parlamentul European și atunci vom decide în această privință„?

Abia atunci?! Și crede, sincer, că o astfel de soluție mai poate fi aplicabilă/digerabilă pentru structura monolitică și „egocentrică” a PSD?!

Dacă da, n-am încotro și mă văd nevoit să-i aduc la cunoștință cele rostite, astăzi, la Suceava, de către liderul organizație județene a PSD, Ioan Stan, cuvântare cu adevărat înălțătoare. Nu cred că e prea mult să o ascultăm, din nou, reverberând în liniștea minților noastre, citind-o.

„Salut revenirea pe pământul strămoșesc al domnului Liviu Dragnea, președintele PSD. (…) Domnule președinte, prezența dumneavoastră, azi, aici, și de câte ori ați fost, a fost bun prilej să trimitem întregului spectru politic adevărate mesaje. De fiecare dată ne-ați sprijinit, am devenit mai puternici. Domnule președinte, programul de guvernare îl ducem la bun sfârșit în frunte cu dumneavoastră. Îmi asum răspunderea domnule președinte să zic, azi, aici, că prezența dumneavoastră la întâlnirea cu sucevenii ne-a marcat viața. Politica. Vrem să plecăm de aici cu un mesaj foarte puternic din partea dumneavoastră. PSD a fost, este și va fi cel mai mare partid și cel mai puternic. Nu este posibil ca acest partid să nu aibă un candidat pentru președinția României. Așa că, domnule președinte, vă rugăm să ne spuneți că v-ați decis să fiți candidatul nostru la președinția României„, a rostit, din inimă, Ioan Stan, generând – în mine, cel puțin – frisoane vechi, cuibărite în sistem, precum anticorpii generați de cel de-al XIV-lea Congres.

Ei bine, cât de tare crede Călin Popescu Tăriceanu că ar trebui să fie Liviu Dragnea, ca să refuze aceste rugăminți incandescente?! Cât de nereceptiv să fie președintele social-democrat, la apelul care învederează, o dată în plus, ideea că leadership-ul, aparatul de partid, marea masă a membrilor PSD, nu consideră „posibil ca acest partid să nu aibă un candidat pentru președinția României”.

Cine să aibă inima aia care să nu prindă ritmul unei astfel de „plenare”, în care ești rugat cu cerul și cu„pământul strămoșesc” așa: „Domnule președinte, vă rugăm să ne spuneți că v-ați decis să fiți candidatul nostru la președinția României!”?

Și chiar dacă n-a răspuns, încă, negru pe alb, e limpede că președintele rezonează, și că un astfel de refuz ar fi extrem de dureros.

Crede președintele ALDE, că, în așa o conjunctură, mai au vreo relevanță rezultatele alegerilor europarlamentare sau poziționarea candidaților pentru Cotroceni în diverse sondaje, neconcludente, de opinie?!

Eu, unul, cred că nu. Și nici Liviu Dragnea nu crede, fapt evident în contextul în care, cu mici pauze provocate de opoziția vertebrelor lombare, se află în campanie de, cel puțin, o lună. Că doar n-o să credem că președintele face campanie, exclusiv, trupei de candidați la PE, câtă vreme are lucruri foarte importante de făcut.

În consecință, chiar dacă apreciez încrederea șefului ALDE în partenerul său de coaliție, atunci când anunță: „Și el și eu am spus că am discutat împreună despre viitoarea candidatură din partea coaliției și am hotărât că după alegerile pentru Parlamentul European vom redeschide subiectul ca să hotărâm cum procedăm„, cred că pentru Dragnea procedează șefii filialelor județene și baronii locali, social democrați, care știu că nu e bine, niciodată-niciodată, să te dai pe mâna altor șefi, când ai șeful tău direct și personal.

Sigur, apreciez și faptul că Popescu Tăriceanu a precizat, la un moment dat, că își dorește ca Liviu Dragnea să rămână un om liber (ca să nu existe dubii). „În nicio țară din Europa civilizată, cineva care se ocupă de alegeri și care mobilizează electoratul la alegeri nu ajunge să fie condamnat pentru asta”, a întărit liberalul.

Și sunt convins că și Dragnea nutrește, mutual, aceleași dorințe, vizavi de șeful ALDE, în legătură cu votul parlamentarilor – care îl poate trimite sau nu la DNA – așteptat de luni bune.

Nimeni n-a observat dacă degetele celor doi erau încrucișate, la spate…