Prima pagină » Magazin » Cea mai fertilă femeie din lume a născut 44 de copii până la vârsta de 36 de ani, pe care îi crește singură

Cea mai fertilă femeie din lume a născut 44 de copii până la vârsta de 36 de ani, pe care îi crește singură

Mariam Nabatanzi, din Uganda, are o boală rară și a născut 23 de copii până la vârsta de 23 de ani.

Cea mai fertilă femeie din lume are 44 de copii și îi crește singură, scrie mirror.co.uk.

Mariam Nabatanzi avea deja un număr-record de copii la vârsta de 36 de ani, făcuți cu același tată.

În prezent, la 39 de ani, Mariam a născut trei perechi de cvadrupleți, patru perechi de tripleți și șase perechi de gemeni.

Din păcate, soțul a părăsit-o în urmă cu trei ani și acum îi crește singură. Mariam, din Uganda, s-a măritat la 12 ani cu soțul ei de 40 de ani.

Un an mai târziu, avea deja prima pereche de gemeni. Viața ei a fost o tragedie, deoarece a locuit cu bebelușii în condiții inumane, înconjurată de câmpurile de cafea.

Din cauza unor probleme grave la ovare, femeia a fost sfătuită să facă mulți copii și să evite anticoncepționalele. Cu atâtea guri de hrănit, femeia a lucrat în toate domeniile, pentru a-și asigura pâinea, fiind coafeză și chiar decorator.

Mariam adună acum fier vechi, face gin după metode tradiționale și vinde medicamente naturale.

Banii sunt folosiți pentru hrana familiei ei uriașe, medicamente, haine și taxele de școlarizare, deoarece vrea ca micuții să aibă o șansă în viață.

Cel mai mare copil din familie, Ivan Kibuka, a abandonat însă școala pentru a-și întreține familia.

Viața Mariamei a fost foarte grea, deoarece mama a părăsit-o la trei zile de la naștere. După ce tatăl ei s-a recăsătorit, mama ei vitregă i-a ucis pe cei cinci frați ai Mariamei, punându-le cioburi de sticlă în mâncare.

Mariam a supraviețuit deoarece se afla la o rudă.

În prezent, într-o singură zi, femeia are nevoie de 25 kg de făină pentru pâine, iar peștele și carnea sunt foarte rare pe masă.

foto: Pixabay

 

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele