Acasă, la rude, sau în călătorie prin țară. Ce fac românii de Paște?

Acasă, la rude, sau în călătorie prin țară. Ce fac românii de Paște?
Publicat: 28/04/2019, 15:12

Studiul a fost realizat de Reveal Marketing Research în perioada 8-19 aprilie 2019 pe un eșantion reprezentativ național, cu persoane de peste 18 ani, de 1.001 persoane. Marja de eroare este de ± 3,1%.

Un sfert dintre cei cu vârste cuprinse între 30 și 44 de ani spun că anul acesta de Paște vor merge în vizită la rude sau prieteni, iar cei cu studii superioare vor face o călătorie în țară, într-o măsură de două ori mai mare comparativ cu cei cu studii primare și medii.

Câți români țin post cu ocazia sărbătorilor pascale? Două din 10 femei țin post în Săptămâna Mare, față de 14% bărbați. Oricum, 1 din 2 români declară că nu obișnuiesc să țină post.

Deși la nivel de total populație, numai 8% spun că țin tot postul, în rândul celor cu studii primare, 22% declară că țin postul dinaintea Paștelui în întregime.

Cui vor face cadouri de Paște? 8 din 10 români intenționează să facă daruri cu ocazia sărbătorilor pascale. Oricum, femeile (81%) sunt mai darnice decât bărbații (76%). Primii cărora românii au declarat că ar face cadouri de Paște sunt soțul/soția sau partenerul/partenera, menționate într-o mai mare măsura de către bărbați (73%) decât de către femei (62%). Femeile în schimb, ar oferi daruri de Paște părinților (56%) într-o mai mare măsură decât bărbații (47%).

Tags:

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Raluca Podea, amanta lui Ilie Năstase?! Brigitte Pastramă nu a mai putut răbda: „Am simțit...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Două femei care căutau de mâncare au fost ucise de un fermier și date la...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Pensie crescută pentru românii care au lucrat în condiții speciale. Când intră în vigoare legea
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Ultimele sondaje pentru cursa de la Casa Albă: Cine conduce la nivel naţional
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Eclipsa solară aduce mari transformări. Persoanele care își schimbă cariera
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
În această seară, de la ora 20:00, premiera serialului „Inimă rebelă”, la Kanal D –...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Telescopul Webb a descoperit dioxid de carbon și apă oxigenată pe unul dintre sateliții lui...