Supărarea președintelui ALDE Alba vine de la faptul că liderii PSD din județ ar fi refuzat dintotdeauna colaborarea, în ciuda protocoalelor încheiate la București.
Ioan Lazăr a spus că social-democrații au uitat încă de la început că sunt la guvernare cu ALDE și își amintesc că sunt colegi doar când au nevoie de voturi.
„Vorbesc de Alba, nu știu ce să zic, au o problemă, cred că o fi vreo boală. Ei cred că totul li se cuvine numai lor, că fără ei județul ăsta se duce naibii, totul li se datorează numai lor, totul trebuie să treacă numai prin ei: șefi de instituții, șefi de deconcentrate, trebuie să meargă la ei să pupe mâna la șeful cel mare, să plece capul, să vadă, să știe și ei cine este Lider Maximo. Eu vă spun așa, din nou subliniez, în Alba, nu știu că nu cunosc activitatea celor din țară și celor de la București: să ne ferească Dumnezeu să ajungem vreodată ca PSD Alba, cu liderii actuali, deci nu vorbesc de cei mici din PSD, vorbesc de conducerea PSD-ului, hai să dau și nume, vorbesc de Dîrzu, vorbesc de Murg, mai au la învățământ, acolo, pe doamna Dărămuș. Să ne ferească Dumnezeu să ajungă ăștia la putere în județul Alba, că ne-am dat dracu”, a declarat Ioan Lazăr.
Foto: Transilvania24.ro