Prima pagină » Magazin » Ducesa Meghan a născut un băiat, al optulea strănepot al reginei Marii Britanii/ Cel mai vehiculat prenume la casele de pariuri pentru bebelușul prințului Harry

Ducesa Meghan a născut un băiat, al optulea strănepot al reginei Marii Britanii/ Cel mai vehiculat prenume la casele de pariuri pentru bebelușul prințului Harry

Ducesa Meghan a născut un băiat, al optulea strănepot al reginei Marii Britanii/ Cel mai vehiculat prenume la casele de pariuri pentru bebelușul prințului Harry
Ducesa Meghan de Sussex a născut, luni dimineață, un băiețel, primul ei copil și al prințului Harry și, totodată, al optulea strănepot al reginei Elizabeth a II-a a Marii Britanii.

Informația a fost făcută publică pe contul ducilor de Sussex de pe rețeaua de socializare online Instagram.

Potrivit aceluiași mesaj, copilul s-a născut luni dimineață, cu o greutate de 3,26 kilograme. „Ducesa Meghan și copilul sunt sănătoși și se simt bine. Cuplul mulțumește publicului pentru entuziasmul împărtășit și pentru sprijinul arătat de-a lungul acestei perioade din viețile lor. Mai multe detalii vor fi oferite în zilele următoare”, potrivit aceluiași mesaj.

Cu doar o jumătate de oră înainte, BBC informa că ducesa Meghan de Sussex a intrat în travaliu, citând un comunicat al Buckingham Palace, reședința oficială a reginei Elizabeth a II-a.

„Ducesa a intrat în travaliu la primele ore ale dimineții. Ducele de Sussex este alături de alteța sa regală. Un anunț va fi făcut în curând”, potrivit comunicatului.

După naștere, prințul Harry a făcut o scurtp declarație pentru presă. „Sunt încântat că Meghan și cu mine avem un băiețel,. A fost cea mai uimitoare experiență pe care mi-aș fi putut-o imagina vreodată. Este greu de înțeles cum o femeie face un astfel de lucru. Suntem amândoi extrem de încântați”, a spus prințul, care a adăugat că sarcina lui Meghan depășise termenul.

De asemenea, acesta a spus că încă nu au decis numele bebelușului, care a venit pe lume la ora 4.26 GMT, dar informația va fi făcută publică în aproximativ două zile, când micuțul va fi și prezentat.

Speculațiile privind noul bebeluș regal au luat amploare pentru că ducii de Sussex au anunțat că au decis să păstreze discreția privind detaliile legate de naștere.

„Ducele și ducesa abia așteaptă să împărtășească vestea emoționantă cu toată lumea, după ce vor avea oportunitatea de a celebra în privat evenimentul ca o nouă familie”, se arăta într-un comunicat emis de palatul Buckingham, reședința oficială a reginei Marii Britanii, pe 11 aprilie.

Anul trecut, pe 15 octombrie, palatul Kensington a anunțat că ducesa Meghan de Sussex este însărcinată, iar copilul, al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, se va naște în primăvara lui 2019. Aflată la un eveniment oficial, la începutul lunii ianuarie, fosta actriță americană Meghan Markle a sugerat că bebelușul se va naște la sfârșitul lunii aprilie – începutul lunii mai.

De mai multe săptămâni au apărut speculații și despre posibilitatea ca ducesa Meghan să nu nască la același spital din Londra ales de cumnata sa, ducesa Catherine de Cambridge, și de mama prințului Harry, regretata prințesă Diana. Unele surse spun că Meghan ar putea naște fie la un spital din Windsor – Frimley Park Hospital din Surrey -, aproape de noua ei locuință, fie acasă, așa cum a făcut regina Elizabeth a II-a în cazul tuturor celor patru copii ai ei.

Copilul ducesei Meghan de Sussex nu va moșteni titlul princiar pe care îl poartă tatăl său. Viitorul bebeluș regal va trebui să se mulțumească cu titlurile moștenite de la părinți, conte de Dumbarton, dacă va fi băiat, sau lady Mountbatten-Windsor, dacă va fi fată. Însă situația se poate schimba dacă regina decide să îi ofere titlu princiar celui de-al optulea strănepot al său.

Prințul Harry, în vârstă de 34 de ani, al șaselea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, și fosta actriță americană Meghan Markle, în vârstă de 37 de ani, s-au căsătorit în mai 2018, după o relație de doi ani.

Cel mai vehiculat prenume la casele de pariuri pentru bebelușul prințului Harry

Arthur este cel mai vehiculat prenume la casele de pariuri pentru bebelușul prințului Harry și al ducesei Meghan, care s-a născut luni și este al șaptelea în ordinea succesiunii la tronul Marii Britanii, potrivit The Independent.

În ceea ce privește prenumele primului copil al ducilor de Sussex, Arthur este, în prezent, cel mai vehiculat, cu o cotă de 5-1 odds, potrivit casei Coral, urmat de Philip, cu 6-1.

Arthur a fost folosit frecvent de familia regală, fiind și unul dintre numele prințului William și ale fiului cel mic al acestuia, prințul Louis.

Albert, unul dintre cele mai populare nume pentru membrii familiei regale britanice, și James sunt la egalitate, cu o cotă de 8-1, iar Alexander și Alfred au o cotă de 10-1.

 

Autor