Spitalul „Grigore Alexandrescu” confirmă: Trei copii sunt infectați cu stafilococ auriu. Unul este în stare mai gravă

Spitalul „Grigore Alexandrescu confirmă: Trei copii sunt infectați cu stafilococ auriu. Unul este în stare mai gravă
Publicat: 07/05/2019, 18:32

Purtatorul de cuvant al Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” a declarat, pentru MEDIAFAX, că cei doi bebeluși au fost internați în spital doar două, trei zile, aceștia având doar manifestări cutanate, însă cel de-al treilea se află în continuare sub supraveghere. Acesta din urmă are probleme respiratorii, fiind depistat cu hemocultură pozitivă cu stafilococ.

„Cei doi bebeluși care au fost cu manifestări cutanate nu au stat decât două – trei zile internați după care s-au externat, deci nu mai sunt în spital, iar cel cu probleme respiratorii, care a venit pe 4 mai, este în continuare internat. Are hemocultură pozitivă cu stafilococ, adică e puțin mai complicat”, a precizat medicul.

În acest moment, copilul este internat pe secția de Pediatrie, aflându-se sub tratament. În cazul său, stafilococul a fost depistat în sânge, motiv pentru care starea sa este una mai gravă decât în cazul celorlalți bebeluși, externați deja.

„Deocamdată este pe secția de Pediatrie internat, sub tratament (…) este stabil, dar are infecția puțin mai mare, mai agresivă. Stafilococul poate să fie doar pe zona de nas, piele, pe când în acest caz el a fost depistat în sânge, deci hemocultură poztivă , de asta e infecția mai complicată”, a concluzionat medicul.

Medicul Raluca Alexandru a precizat în același context că toți bebelușii cu probleme au început să vină la spital în perioada sărbătorilor pascale, ultimul ajungând să fie internat aici în data de 4 mai. „Doi copii au venit după 20-25 aprilie, în perioada sărbătorilor și ultimul a venit în data de 4 mai. Doi cu manifestări cutanate și unul cu probleme respiratorii, care mai este internat încă la noi”, a mai spus medicul.

Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii „Grigore Alexandrescu” a mai spus că părinții au venit cu bebelușii de acasă, aflându-se ulterior că toți s-au născut la maternitatea Giulești.

„Toți au venit de acasă, ulterior s-a aflat că au fost născuți la Giulești. (..) Au venit la 5 zile de la naștere, la 2 săptămâni de la naștere și la aproape o lună de la naștere. Cel care a venit acum și e mai grav puțin, cel cu probleme respiratorii, este la două săptămâni de la naștere”, informează medicul.

Ministrul Sănătății a confirmat prezența stafilococului auriu în cazul a doi copii născuți la Maternitatea Giulești, însă a menționat că momentan au loc verificări.

„Ministerul Sănătății a cerut Direcției de Sănătate Publică București să verifice informația apărută la Spitalul de Obsterică Ginecologie „Panait Sârbu” din Capitală, după ce la Spitalul de Urgență Copii Grigore Alexandrescu au fost internați doi copii infectați cu stafilococ auriu. Copiii au fost născuți în perioada martie-aprilie 2019 la Spitalul de Obsterică Ginecologie Panait Sârbu. Astfel, în perioada 08.05-15.05.2019, la cererea Ministerului Sănătății, inspectorii sanitari ai DSPMB însoțiți de medici epidemiologi din cadrul Compartimentului Supraveghere Epidemiologica si Control Boli Transmisibile vor verifica respectarea normelor de supraveghere, prevenire și limitare a infecțiilor asociate actului medical, normelor tehnice privind curatenia, dezinfecția și sterilizarea, precum și normele tehnice privind gestionarea deșeurilor rezultate din activități medicale”, arată Ministerul Sănătății, într-un comunicat de presă remis MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților ministerului, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București (DSPMB) a solicitat Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” să transmită până pe 7 mai date referitoare la data internării mamelor, datele de naștere ale copiilor, tipul nașterii, diagnosticul la externare, precum și data externării.

„Totodata au fost solicitate masurile instituite in ceea ce priveste investigarea posibilului focar de stafilococie cu MRSA pentru copiii nascuti in perioada 25.03.2019-30.04.2019. Au fost solicitate spitalului rezultatele testelor efectuate in cadrul autocontrolui, in sectiile de neo-natologie, obstetrica-ginecologie, bloc operator, sterilizare si biberonerie precum si rezultatele testarii personalului privind portajul. Spitalul Clinic de Obstetrică si Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu”, a solicitat DSPMB date referitoare la copiii născuti prin operatie cezariană în intervalul 25.03.2019-30.04.2019, cu posibile infectii stafilococice (MRSA), apărute după externarea lor din maternitate și internați ulterior în alte unități sanitare”, potrivit sursei citate.

Direcția de Sănătate Publică a cerut, de asemenea, unităților sanitare publice și private să spună dacă în unitatea respectivă s-au prezentat/internat copii născuți în perioada 25.03.2019-30.04.2019, la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” (Maternitatea Giulești), cu simptomatologie ce ar putea fi asociată infecției stafilococice cu MRSA.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Protest în fața universității împotriva lui Călin Georgescu! Peste 400 de tineri au strigat „Nu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Dezvăluirea serii despre Călin Georgescu. Traian Băsescu a dat șah-mat: E mult peste!
Serialul-fenomen de pe Netflix. Așteptarea a luat sfârșit. Video
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...