„Stau de vorbă cu conducerea Secției Speciale. Această întâlnire este programată de săptămâna trecută, de când am preluat ca interimar funcția de procuror general, am vorbit cu domnul procuror-șef de secție Stan Gheorghe, am stabilit niște lucruri pe care urma să le discutăm. Mi-a spus punctul de vedere și anume că Secția de Investigare a Infracțiunilor din Justiție este parte componentă a Ministerului Public, deci nu este o secție separată în afara Ministerului Public, ci o parte componentă, Minister Public care este condusă de un singur om, și anume procurorul general. Procurorul general conduce această secție, prin intermediul procurorului-șef de secție, de altfel îmbucurător pentru mine fiind faptul că ieri (marți, n.r.) domnul procuror șef secție, fiind audiat în Parlament, a recunoscut acest lucru”, a declarat Bogdan Licu.
Șeful Secției de anchetă, Gheorghe Stan, a spus marți, în plenul Camerei Deputaților, că i se pare grav că această structură este denumită de presă „SS”, menționând că ea nu este suspendată în aer, ci activează în cadrul PÎCCJ, legalitatea actelor întocmite fiind verificate de către procurorul general.
„Mi se pare foarte grav ca această Secție (Secția specială de anchetare a magistraților, n.r.) să fie denumită de mass-media ca fiind SS. Să aducem actul de justiție atât de jos. Această secție nu e suspendată în aer, e în cadrul PICCJ. În anii anteriori, a existat în cadrul Parchetului General și, ulterior, în cadrul DNA. Ea nu are puteri discreționare, cum se spune în mass-media. Deci legalitatea și temeinicia actelor întocmite de aceasta sunt verificate de procurorul general. Această discuție am avut-o și cu reprezentanții Comisiei de la Veneția”, a declarat Gheorghe Stan, șeful Secției de anchetare a magistraților, în plenul Camerei Deputaților.