Ludovic Orban: S-au fabricat universități prin decizii politice. Preocuparea oricărui Guvern serios trebuie să fie pentru educație

Ludovic Orban: S-au fabricat universități prin decizii politice. Preocuparea oricărui Guvern serios trebuie să fie pentru educație
Publicat: 11/05/2019, 14:20

„Dacă educație nu este, nimic nu este. Preocuparea oricărui Guvern serios, a oricărei autorități locale serioase din România trebuie să fie pentru educație, pentru a susține procesul de educație, nevoile care există în sistemul de educație, evoluția permanentă a sistemului de educație. O să spun un lucru care poate n-o să le placă la unii, s-au fabricat universități prin decizii politice, atât universități de stat cât și universități private, pe bandă rulantă, după Revoluție și din păcate, mulți dintre cei pe care îi vedem astăzi în capul trebii sunt produsele acestor universități, cu diplome făcute pe puncte de oameni care nici măcar nu au trecut pe la cursuri, de oameni care faultează limba română în fiecare apariție publică, de oameni care nu au o minimă înzestrare intelectuală și un minim bagaj de cunoștințe care să le permită să înțeleagă un fenomen de ansamblu dintru-un domeniu sau altul al societății”, a afirmat Ludovic Orban, la Forumul Educației 2019, o dezbatere pe marginea proiectului „România Educată”, care a avut loc sâmbătă la Iași.

„Trebuie să readucem competența, meritocrația, trebuie să readucem profesionalismul în toate sectoarele publice din România, iar misiunea principală în acest proces de readucere a României într-o situație de normalitate, îi aparține în primul rând sistmului de educație, iar în ceea ce ne privește pe noi este preocuparea noastră de căpătâi”, a completat liderul liberalilor.

La dezbaterea de la Iași participă câțiva dintre candidații PNL la europarlamentare, printre care se numără Rareș Bogdan, Siegfried Mureșan, Adina Vălean. Au mai fost prezenți și alți liberali din conducerea partidului. Este așteptat să vină și președintele Klaus Iohannis.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Meteorologii anunță o scurtă pauză de la căldură, dar apoi canicula revine în forță