Klaus Iohannis, la Iași: „Foarte fain oraș, nu ai nevoie de niciun jandarm să vii de acolo până aici și chiar am avut impresia că unii s-au bucurat că ne-au văzut”

Klaus Iohannis, la Iași: „Foarte fain oraș, nu ai nevoie de niciun jandarm să vii de acolo până aici și chiar am avut impresia că unii s-au bucurat că ne-au văzut
Publicat: 11/05/2019, 15:29

„Evident că mie îmi place aici la voi, de asta tot vin. Un oraș foarte frumos, primitor. Am venit de la o adunare dedicată educației românești. Foarte fain oraș, nu ai nevoie de niciun jandarm să vii de acolo până aici și chiar am avut impresia că unii s-au bucurat că ne-au văzut venind încoace”, a afirmat Klaus Iohannis, în cadrul evenimentul de lansare a cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

Acesta a adăugat, referitor la afirmațiile lui Liviu Dragnea potrivit cărora șeful statului și-ar fi chemat șefii la Summitul de la Sibiu, din 9 mai, că atât a înțeles PSD din acea reuniune.

„Cel mai important lucru însă și cred că merită spun – pe 9 mai Europa a venit în inima României. A fost o reușită. Această carte a apărut fiindcă am constatat un interes crescut în rândul românilor pentru afaceri europene. Acest interes trebuie satisfăcut. Oamenii au ănceput să întrebe cum e cu Comisia Europeană, cu Consiliul European, ce face un comisar european, dar și multe alte lucruri, precum modul cum relaționează cu NATO, chestiuni care au început să fie discutat tot mai des. Eu sunt pro-european și am constatat că și românii sunt pro-europeni. Vă felicit. Noi românii nu am ajuns în UE din greșeală. Noi am ajuns în Europa fiindcă acolo am dorit să ajungem. Nu de ieri sau de alaltăieri. Pașoptiștii au dorit să facem parte din lumea modernă, din Europa. Generațiile care au urmat, politicienii resposabilită au luptat pentru modernizarea României. Ne-am dorit și am ajuns în Europa ca să ne trezim azi cu unii infractori în vârful statului, care ne spun. Auzi Iohannis și-a chemat șefii la Sibiu, stăpânii. Atât au înțeles ei din treaba asta. E păcat. Fiindcă Iohannis a chemat conducătorii UE, pentru că și noi suntem europeni și am dovedit-o”, a completat Iohannis.

Președintele României a mai spus că „infractorul-șef” atacă Uniunea Europeană, referindu-se la Liviu Dragnea, iar PSD a readus în centrul atenției, la nivel european, discuția despre democrație și respectarea statului de drept în România.

„Cum au ajuns românii interesați de afacerile europene? Un pic cred că am contribuit și eu pentru că am reprezentat România în Consiliul European. Pesediștii atacă justiția, independența justiției și în loc să fructificăm această ocazie de a fi luați în seamnă în Europa, pesediștii ne-au dus la discuția despre statul de drept, despre democrația în România și acum infractorul-șef începe să atace UE, cum că ne-ar dăuna. Auziți ce tâmpenie. Ca și cum am fi toți proști. Ei ne atacă. Dacă au alte interese și vor altceva să ne lase în pace ca să ne face treaba cum putem noi mai bine. Am scris cartea pentru omul de rând interesat. Nu e o carte de specialitate, un dicționar european, nu e o carte care vrea să lămurească definitiv toate temele legate de Bruxelles și UE”, a conchis Klaus Iohannis.

Reacția lui Klaus Iohannis vine după ce jandarmii clujeni au intervenit, joi, blocând accesul în curtea Institutului de Oncologie din Cluj-Napoca, unde premierul Viorica Dăncilă a intrat pe o ușă laterală, iar peste 100 de protestatari au fugit în direcția intrării respectiv.

Șeful statului participă la evenimentul de lansare a cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, sâmbătă la Iași. Anterior acestui eveniment, șeful statului a participat, tot la Iași, la Forumul Educației 2019, o dezbatere pe marginea proiectului „România Educată”.

Iohannis: Socialiștii s-au întâlnit la Sibiu. PSD nu a fost invitat. E o palmă dată partidului

Președintele Klaus Iohannis a declarat că neinvitarea PSD la întrevederea informală a socialiștilor europeni care au venit la Summitul de la Sibiu a fost „cea mai mare palmă dată unui partid” înaintea unei reuniuni de o asemenea amploare.

„Povestea merge mai departe, de regulă înaintea unor astfel de întâlniri care se numesc sSummit sau Consiliu European, grupurile politice își fac întâlnirile lor. Așa am fost eu la grupul PPE unde ne-am întâlnit cu liderii din PPE, am discutat, am analizat cum putem contribui în mod pozitiv pentru Europa. Tot așa s-au întâlnit și socialiștii. Premierii socialiști s-au întâlnit în Sibiu. PSD nu a fost invitat, pentru că ei nu contează în Europa. Este cea mai mare palmă data unui partid să existe întâlnire înainte de Summit și să nu fie invitați. Nu mai vrea nimeni să îi vadă. Ce să discute cu ei? Cum Dragnea atacă justiția din România, cum vrea să își curețe el dosarele penale?”, a afirmat Klaus Iohannis, în cadrul evenimentul de lansare a cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, la Teatrul Național „Vasile Alecsandri” din Iași.

„Statul de drept este fundamentul UE. Fără el nu există UE. Legea e lege, asta scrie și în Constituția noastră, dar nu toată lumea o citește și unii încearcă să o îndoaie.Infractorii din vârful statului încearcă să îndoaie justiția și să o politizeze. Ei vor să scape de justiție. De asta nu vorbește nimeni cu ei. În Europa așa ceva nu se poate. În Europa se vrea o justiție dreaptă. Asta vreau și eu, asta vreți și dumneavoastră și pentru ca să se întâmple acest lucru trebuie să merge la referendum”, a completat șeful statului.

Frans Timmermans, candidatul PES pentru șefia Comisiei Europene, s-a aflat de miercuri la Sibiu. Actualul prim-vicepreședinte al CE a participat joi dimineață la o întâlnire a socialiștilor europeni, zi în care a avut loc și Summitul liderilor UE. Întrevederea între socialiștii europeni a fost una informală, o parte dintre aceștia venind cu ocazia reuniunii liderilor UE la Sibiu.

Pe 11 aprilie, Serghei Stanișev, președintele Partidului Socialiștilor Europeni anunța că PSE va lua în calcul înghețarea relațiilor cu PSD până la discutarea statului de membru al PSE în iunie, dacă Guvernul nu clarifică angajamentul pentru statul de drept și dacă nu va urma recomandărilor CE. El a adăugat că până atunci la discuția PES din iunie, nu va fi organizat niciun eveniment PES alături de PSD.

Anterior lansării cărții „EU.RO – Un dialog deschis despre Europa”, șeful statului a participat, tot la Iași, la Forumul Educației 2019, o dezbatere pe marginea proiectului „România Educată”.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Autoritățile italiene au recuperat artefacte în valoare de 8 milioane de euro excavate ilegal