Raluca Turcan susține că CNA prevede afișarea unui marcaj specific cu textul „promovare electorală”, însă în emisiunea de duminică acesta a lipsit. În acest caz, TVR poate primi amendă „de zeci de mii de lei”, notează deputatul PNL Raluca Turcan.
„Regimul emisiunilor de promovare electorală este reglementat clar și prevede obligativitatea marcajului specific «promovare electorală», afișat în mod vizibil pe toată durata difuzării emisiunii (Art. 11 din Decizia CNA 308 din 26 martie 2019). În cadrul emisiunii «Viața Satului», difuzată duminică, 12 mai 2019, acest afișaj a lipsit. Dragnea și Daea au beneficiat de promovare electorală pe bani publici. În acest caz, TVR poate primi amendă de zeci de mii de lei. Amenda pe care o riscă TVR pentru acest derapaj nu trebuie plătită tot din banii publici, ci să o achite Liviu Dragnea și Petre Daea”, arată mesajul politicianului.
Totodată, Turcan mai scrie că intervențiile în emisiuni radio-TV pot fi făcute de persoanele care dețin funcții publice și reprezintă un partid, în campanie alectorală, doar în probleme legate de funcția lor.
„În aceste situații, radiodifuzorii au obligația să ia măsuri pentru asigurarea echidistanței și a pluralismului de opinii. În plus, nu am văzut nicio întrebare din partea moderatorului care să arate respect pentru valori precum «imparțialitate și echilibru»”, a mai notat Raluca Turcan pe Facebook.
„Obișnuit să cumpere voturi înainte de alegeri, Dragnea a rămas în pană de idei și promite subvenții mai mari la roșii. Probabil așa vrea să acopere huiduielile de la Galați și Iași, dar și-a pierdut simțul realității. A ajuns «INAMICUL NR.1 AL UE», Liviu Dragnea, să promită subvenții mai mari din bani europeni? Cine, la nivel european, îi mai ia în seamă pe Dragnea sau pe oricare altul din PSD?”, mai transmite liberalul.
Aceasta solicită Consiliului Național al Audiovizualului și Comisiei de Etică a TVR „să spună cum s-a ajuns ca TVR să facă campanie mascată pe banii publici și să ia măsurile care se impun”.
Liderul PSD și președintele Camerei Deputaților Liviu Dragnea a participat duminică, alături de ministrul Agriculturii Petre Daea, la emisiunea „Viața satului” de la postul de televiziune TVR 1, unde a vorbit despre programul PSD de subvenții acordate pentru creșterea legumelor în România.
Alianța USR-PLUS cere CNA amendarea emisiunii de la TVR unde a fost invitat Liviu Dragnea
Alianța USR-PLUS a solicitat Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) să analizeze cum a făcut TVR promovare electorală, într-o emisiune în care au apărut președintele PSD Liviu Dragnea și ministrul Agriculturii Petre Daea.
„În solicitarea transmisă CNA, preșdinții celor două partide, Dan Barna și Dacian Cioloș solicită: 1. Sancționarea TVR 1 iÌ‚n concordanță cu dispozițiile Legii audiovizualului și a Deciziei nr. 308/2019 a Consiliului Național a Audiovizualului; 2. Obligarea TVR 1 să organizeze pe perioada campaniei electorale, iÌ‚n același interval orar și iÌ‚n cadrul aceleiași emisiuni, a unui interviu iÌ‚n care Alianța 2020 USR PLUS să beneficieze de același spațiu pentru promovarea propriului program electoral”, au transmis reprezentanții Alianței, printr-un comunicat de presă remis, luni, MEDIAFAX.
În solicitarea Alianței 2020 USR-PLUS se arată că „printr-o astfel de abordare, TVR 1 a transformat emisiunea „Viața Satului” iÌ‚ntr-un program de promovare electorală pentru Partidul Social Democrat, cu iÌ‚ncălcarea dispozițiilor Legii audiovizulului nr. 504 din 11 iulie 2002, precum și a Deciziei nr. 308/2019 a Consiliului Național a Audiovizualului”.
Pe de altă parte, sursa citată atrage atenția „asupra faptului că iÌ‚n luna noiembrie 2016, același post, respectiv TVR 1, a iÌ‚nregistrat un interviu cu Dacian Cioloș, la acel moment prim-ministru al RomaÌ‚niei, fără ca acesta să fie competitor electoral, refuzaÌ‚nd iÌ‚nsă ulterior difuzarea acestuia. Drept motiv, TVR 1 a invocat necesitatea de «evitare a oricăror interpretări iÌ‚n campania electorală»”.
Foto: Captură youtube.com