Prima pagină » Știri » Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală, inclusiv a minorilor, adoptată

Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală, inclusiv a minorilor, adoptată

Legea Registrului autorilor de infracțiuni de hărțuire sexuală, inclusiv a minorilor, adoptată
Camera Deputaților a adoptat, decizional, marți, legea de organizare a Registrului național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor precum și pentru completarea Legii privind organizarea și funcționarea SNDGJ.

Reglementarea adoptată de Parlament are scopul de a preveni și combate infracțiunile sexuale asupra unor persoane precum și asupra minorilor „ca un mijloc de cunoaștere și identificare operativă a persoanelor care au comis respectivele contravenții și infracțiuni”, arată obiectul legii. Actul normativ completează și Legea 76/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare.

Legea a fost inițiată de deputata independentă Oana Bîzgan și a beneficiat de susținerea a 110 deputați și senatori.

„Registrul este un mijloc de cunoaștere, supraveghere și identificare operativă a persoanelor care au comis fapte precum viol și agresiune sexuală, act sexual cu un minor și corupere sexuală a minorilor, trafic de persoane și trafic de minori, proxenetism și folosire a prostituției infantile, pornografie infantilă, incest, ș.a.m.d., având scopul de a preveni recidiva, nu de a pedepsi suplimentar infractorul”, arată un comunicat emis de deputatul Oana Bîzgan.

Aceasta a transmis că primește „nenumărate cazuri” de la părinți care sunt îngrijorați pentru siguranța copiilor lor.

„Este un pas extrem de necesar pentru a evita situațiile prin care copiii noștri sunt puși în pericol. Primesc nenumărate cazuri de la părinți care sunt îngrijorați pentru siguranța copiilor lor, pe stradă, la școală sau în diferite alte contexte. Astăzi le pot spune că România a făcut un pas spre normalitate. Și pentru asta vreau să le mulțumesc colegilor din cadrul Poliției Române, alături de care am lucrat luni la rând, pentru ca această lege să fie implementată cât mai eficient”, menționează inițiatoarea proiectului legislativ, deputata Bîzgan.

Registrul va fi gestionat de Ministerul de Interne și va conține datele persoanelor judecate și condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală.

„Conform datelor Ministerului Afacerilor Interne, în România au loc 2,5 cazuri de viol zilnic, un minor este abuzat sexual la fiecare 4 zile, iar situațiile de pornografie infantilă, pedofilie, incest, lipsire de libertate și trafic de persoane sunt fenomene întâlnite zilnic. Mai mult, rata de recidivă pentru persoanele condamnate în astfel de cazuri este de 70%. Registrul, care urmează să fie gestionat de către M.A.I. va conține datele persoanelor judecate și condamnate pentru infracțiuni de natură sexuală. Legea prevede și obligativitatea agresorilor de a-și declara schimbarea domiciliului sau părăsirea localității pe o durată mai lungă de 15 zile. Deopotrivă, polițiștii au responsabilitatea de a verifica periodic persoanele înscrise în Registru (minimum o dată la trei luni)”, conform sursei citate.

Legea adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, va fi trimisă la președintele României pentru promulgare.

Inspectoratul General al Poliției Române are sarcina de a face Registrul funcțional până la 1 ianuarie 2020, timp în care lipsa certificatului de integritate comportamentală va fi suplinită prin adeverințe din care să rezulte dacă persoana verificată este culpabilă de vreuna dintre infracțiunile prevăzute.

Citește și