Potrivit DIICOT, procurorii și ofițerii de poliție din Buzău au făcut, marți, 14 percheziții domiciliare în județul Dâmbovița, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat, constituit în scopul săvârșirii infracțiunilor de proxenetism și spălare de bani.
În cauză există suspiciunea că, începând cu anul 2014, pe raza județului Dâmbovița a fost constituit un grup infracțional organizat, ai cărui membri au acționat în mod coordonat, în ceea privește racolarea, determinarea și înlesnirea activităților de prostituție, pe teritoriul Marii Britanii, Germaniei, Olandei și Belgiei, a cel puțin 50 de femei.
Sumele de bani obținute de către suspecți, în urma activităților de proxenetism efectuate, au fost transferate, prin societăți de transfer monetar sau personal, pe teritoriul României, în patrimoniul membrilor grupului infracțional organizat.
Marți, la sediul DIICOT- Structura Centrală vor fi aduse la audieri 10 persoane.
„Suportul financiar și logistic a fost asigurat de către Eurojust. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale. Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Dâmbovița și criminaliști, jandarmilor din cadrul IJJ Dâmbovița și polițiștilor din cadrul IPJ Dâmbovița”, arată DIICOT.