Mihai este acuzat că ar fi urinat pe spațiul verde de lângă Primăria Botoșani, la un cros organizat pentru persoanele cu dizabilități, potrivit publicației Botoșăneanul.
Bărbatul a fost filmat, iar imaginile au ajuns pe internet. Totuși, fostul consilier local spune că doar și-a aranjat echipamentul cu care urma să participe la cros. „Ni s-a spus: pregătiți-vă! M-am dus și mi-am dat… Și unde să mă duc să îmi dau? M-am dus acolo, în spatele unui copac, mi-am ridicat slipul, care era pe la jumătate, mi-am legat, mi-am… deci eram în fața lor”, a declarat el, potrivit sursei citate.
„Eu m-am dus să mă urinez acolo? (…) Chiar atâta minte pot să am la vârsta mea?”, a adăugat Mihai.
Ștefan Mihai a fost consilier local PRM în perioada 2000 – 2004. În 2008 a trecut la PDL, iar în 2016 a revenit în Consiliul Local pe lista PNL. În prezent este pensionar.
Foto: 123RF