Prima pagină » Știri » Un „10 august”, posibil oricând. Avertismentul procurorului general Licu. Parchetul General a extins urmărirea penală în dosarul protestelor

Un „10 august”, posibil oricând. Avertismentul procurorului general Licu. Parchetul General a extins urmărirea penală în dosarul protestelor

Un „10 august
Procurorul general Bogdan Licu a declarat, joi, că, în România, campania electorală mai durează un an și șapte luni, astfel că un „10 August poate să apară oricând".

Bogdan Licu a precizat că sunt anchetate toate evenimentele de la protestul din august 2018.

„Campania electorală mai durează în România un an și șapte luni, astfel că un 10 August poate să apară oricând”, a declarat procurorul general interimar, întrebat despre informațiile apărute în spațiul public potrivit cărora Parchetul Militar ar fi cerut Spitalului Clinic de Urgență Floreasca informații referitoare la instituțiile care s-au interesat în noaptea de 10 spre 11 august 2018 despre starea răniților dupa agresiunile de la mitingul din Piața Victoriei.

Parchetul General a anunțat că a extins urmărirea penală în dosarul privind protestul din 10 august 2018, fiind cercetată acțiunea jandarmilor de a evacua Piața Victoriei, în urma căreia ar fi fost vătămate drepturile protestatarilor.

Procurorii spun că violența a fost nejustificată.

Șefii din Jandarmerie, Cătălin Sindile, Laurențiu Cazan și Sebastian Cucoș, au fost chemați pentru a fi informați cu privire la extinderea urmăririi penale in rem.

Aceștia au fost puși, de altfel, sub acuzare în acest dosar pe 21 septembrie 2018, fiind acuzați de abuz în serviciu, participație improprie la purtare abuzivă, participație improprie la fals intelectual, participație improprie la uz de fals. Alături de șefii din Jandarmerie a fost pus sub acuzare, la acel moment, și secretarul de stat în MAI Dan Mihai Chirică.

Citește și