Se poate și la noi: Un copac de 6,6 tone, din curtea unui spital, a fost mutat 50 de metri mai încolo pentru a nu fi tăiat – VIDEO

Se poate și la noi: Un copac de 6,6 tone, din curtea unui spital, a fost mutat 50 de metri mai încolo pentru a nu fi tăiat - VIDEO
Publicat: 17/05/2019, 12:00
Actualizat: 09/01/2020, 04:58

Arborele de Tisa, ocrotit de lege, a fost salvat după ce pe locul în care se afla s-a decis construirea unui buncăr de radioterapie, transmite Opinia Timișoarei.

Operațiunea de mutare a arborelui de 6,6 tone a durat două ore. Potrivit managerului spitalului, Olimpia Oprea, copacul se simte foarte bine în noul loc în care se află. Mai mult, a trecut cu bine de o provocare. „La scurt timp după a fost și o vijelie, dar a fost ancorat în 4 puncte, astfel că a rezistat foarte bine în noul loc”, a mai spus ea.

În buncărul care va fi construit pe locul în care se afla arborele va fi adus un accelerator liniar pentru tratamentul cancerului, în valoare de aproximativ 2 milioane de euro.

Oprea mai spus că operațiunea spitalului ar trebui să fie un exemplu și pentru Primăria Timișoara.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
LIDL, prima reacție după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi produsele...
Mantea și-a dezvăluit DIETA specială pe care o respectă! Arată fabulos la 38 de ani
Dentista Marina Gavril ar fi fost ucisă la comandă. Luni a fost înmormântată în R....
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Detalii terifiante din ancheta crimei de la Brăila! Unde a fost descoperit ADN-ul suspectului care...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Eveniment RAR deasupra Antarcticii! S-a întâmplat BRUSC
Statul VREA BANII românilor. Formular și plată până pe 31 decembrie. S-a dat lege în...
Misterioasa apariție a Coca-Cola. Drogul din prima rețetă
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Cine sunt părinții lui Andrei Versace și cu ce se ocupă? Povestea unui imperiu imobiliar...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Rusia ar fi folosit un nou tip de dronă pentru a ataca Kievul