Ce spune Halep despre turneul de la Roland Garros

Ce spune Halep despre turneul de la Roland Garros
Publicat: 17/05/2019, 19:23

Simona Halep a avut ceva probleme la picior, după turneul de la Roma, dar se pare că nu este nimic grav. Sportiva a declarat vineri la revenirea în țară că nu se pune problema să absenteze la Roland Garros, unde trebuie să își apere titlul cucerit anul trecut. Tabloul principal de la Roland Garros debutează pe 26 mai.

Deși a fost eliminată prematur de la Roma, racheta nr. 1 a României vede partea bună. Spune că va petrece câteva zile acasă, pentru a fi în cea mai bună formă la al doilea Mare Șlem al anului. „Sunt ok, nu am nicio problemă gravă la picior. A fost puțin contractat, din cauza oboselii. Săptămânal sunt motivată. Acum sunt puțin obosită, dar am timp să mă recuperez și abia aștept să merg la Paris. Chiar mă bucur că pot să petrec câteva zile libere acasă. Întotdeauna vin acasă să îmi reîncarc bateriile și de această dată sunt mai multe zile, ceea ce este un lucru bun”, a declarat Simona Halep la revenirea în țară. Românca a vorbit și pe seama șanselor la Roland Garros. Specialiștii o văd principala favorită în Franța.

„Nu pot anticipa nimic. Fiecare meci e diferit, fiecare zi e diferită. Voi merge cu încredere și să vedem ce va fi. Din partea mea sunt așteptări normale, o să încerc să gestionez lucrurile cât se poate de bine și să fac un rezultat bun, așa cum îmi doresc. Nu am spus că sunt favorită niciodată. Toate jucătoarele practică un tenis foarte bun. Nivelul de Top 10 e foarte ridicat, toată lumea poate câștiga un turneu. Sunt bine, mă simt bine și am jucat bine la Madrid. Acum, să vedem”, a mai precizat Simona Halep.

Halep a fost eliminată de la WTA Roma într-o partidă din turul doi, disputată joi și amânată cu 24 de ore din cauza ploii. Marketa Vondrousova a capitalizat 2-6, 7-5, 6-3, în condițiile în care, în setul decisiv, românca a avut probleme la picior.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
VIDEO. Se vinde o fostă vilă a lui Ceaușescu. Cât cere statul pe clădire, după...
Ultimele ore din viața lui Andrei Versace. Pe cine a sunat înainte de a muri...
FOTO. Fotomodelul de 33 de ani se iubește în secret cu jucătorul mai tânăr cu...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Detaliul care a dus la prinderea criminalului din Brăila. Ce a început să facă după...
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Petruţa a plătit 12.000 de euro pe meditaţii şi a fost admisă pe poziţia 71....
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace! Cine era cu el în apartament
Când și unde va avea loc înmormântarea lui Andrei Versace. Sicriul cu trupul neînsuflețit al...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Războiul din Ucraina, ziua 881. Kievul primeşte în august 1,4 miliarde de euro din profiturile...
Obiceiul CIUDAT al lui Darwin! L-a ajutat să trăiască mai mult?
Adio, maestre! Marele actor s-a dus în ceruri. Era iubit și adorat de toți
Marele anunț pentru pensionari. Când vor primi bani în plus
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Ce i s-a întâmplat Getuței Sterp în timp ce mergea la oi? Tânăra și soțul...
Fratele lui Andrei Versace rupe tăcerea după moartea lui: ”Nu a fost ucis, nu avea...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Cum a plecat un medic român la război: Tată-meu mi-a dat sabia şi revolverul lui,...