Bărbatul, asistent psihiatric pensionat, se bucură de noua sa pasiune ciudată – pornografie cu păpuși gonflabile.
Devan „trăiește” alături de cele 12 „femei” din plastic care au mai multe capete de schimb, iar de obicei le schimbă lookul cu ajutorul machiajului și a colecției vestimentare speciale pentru ele.
Tatăl a doi copii, care s-a simțit foarte singur în urma divorțului, spune că fascinația lui pentru „femei” de plastic a început după ce a devenit fanul serialul SF „Humans” pe de Chanel 4.
Una dintre favoritele lui este Sarah, o blondă cu un piept voluptos. Acesta are fotografii cu ea prin toată casa și chiar îi vorbește.
Totuși, chiar dacă este atât de pasionat, bărbatul a declarat că nu are contact de natură sexuală cu ele, însă o îndrăgește foarte tare pe Sarah iar uneori doarme în același pat cu ea, relatează Daily Mail.
„Când am comandat-o pe Sarah, nu știu sigur ce aveam în minte, era doar unul din acele lucruri, ca o mâncărime pe care nu te poți abține să nu o scarpini”, a bărturisit Dean.
„În doar câteva ore am încetat să o mai văd ca pe un obiect, ci drept altceva”, a continuat bărbatul.
Inițial nu a vrut să le mărturisească copiilor cât de greu i-a fost după pensionare și după divorț și cât de singur începuse să se simtă ținând cont că toate viața lucrase cu oamenii, însă după ce a aceștia au început să găsească tot felul de indicii în casă, le-a mărturisit totul. Treptat, aceștia au acceptat pasiunea tatălui iar fiica a declarat că: „Nu pot sta în calea fericirii lui”.
Foto: Captură YouTube