INTERVIU: Scriitorul Marian Coman: Interesul cititorilor occidentali vizează tocmai specificul românesc

Marian Coman, împreună cu scriitorul Horea Sibișteanu, se află în turneu de promovare în opt orașe cu cele mai recente volume apărute în colecția de proză românească contemporană n”autor – „Omulețul din perete și alte povestiri fantastice” și „Fetiș”. Autorii sunt prezentați la evenimente de Eli Bădică, coordonatoarea colecției.

După întâlniri cu cititorii la Timișoara și Constanța, turneul lor continuă la Iași (marți, de la ora 18.30, la Meru), Sibiu, joi, de la 18.30, la Librăria Humanitas Constantin Noica, pentru a reveni, pe 4 iunie, în Brașov, de la 18.30, la Librăria Humanitas, apoi, pe 6 iunie, la Galați, de la 18.00, la Librăria Humanitas, pe 7 iunie, în Brăila, turneul ajungând pe 11 iunie, la Cluj-Napoca, de la 18.30, la Librăria Humanitas.

Marian Coman a vorbit pentru Mediafax despre ceea ce aduce nou SF-ul și proza fantastică românească în circuitul internațional al genului și despre trecerea de la scrisul de plăcere la cel ca profesie.

Prezentăm mai jos interviul acordat de Marian Coman agenției Mediafax:

Reporter: Ești un autor care ține legătura cu publicațiile internaționale de gen. Ce crezi că aduce special proza SF românească?

Marian Coman: Marile reviste americane de SF&F sunt asaltate de mii de texte venite din toată lumea. Într-o asemenea concurență, nu este deloc ușor să ajungi să fii publicat în publicațiile din linia întâi, cele care sunt luate în calcul pentru premii precum Hugo, Nebula ori Locus, principalele distincții acordate literaturii de gen. Cred că ceea ce ar putea stârni interesul editorilor și cititorilor occidentali ține tocmai de specificul românesc. „The Small White/ Albilița”, povestirea mea publicată anul acesta în numărul din ianuarie al Apex Magazine, are în background universul distopic românesc de dinainte de 1989, în care am inserat o doză de fantastic. Cred că racordul acesta la o realitate cu care editorii și cititorii americani nu s-au confruntat este cumva mai „seducător” decât elementul fantastic. Realitatea cenușie de dinainte de ’89 reușește cumva să șocheze mai mult decât irealitatea. Poate și pentru că pericolul răspândirii regimurilor totalitare este acum atât de prezent peste tot în lume.

Reporter: Cum simți că s-a schimbat raportul tău cu scrisul de la „Nopți albe, zile negre” la „Omulețul din perete”?

Marian Coman: Volumul „Omulețul din perete” apărut recent la Nemira adună povestiri publicate în diverse locuri, de la debut până acum. Cam tot ceea ce cred că mi-a ieșit mai bine în ultimii 20 de ani, în ceea ce privește proza scurtă. Între timp, am publicat două romane și cred că ceea ce s-a schimbat are legătură cu faptul că am transformat literatura într-o profesie. Trecerea de la scrisul de weekend, din pasiune, la scrisul ca profesie sau la gestionarea unui portofoliu de autori și de cărți, de căutare a unor scriitori și romane într-o piață gigantică cum este cea de SF, Fantasy și Thriller îți schimbă cumva perspectiva. Mă bucur că am avut ocazia să înțeleg scrisul din toate aceste unghiuri. Cel de scriitor, de jurnalist, de scenarist, dar și de editor. Îmi place să cred că toate aceste experiențe m-au îmbogățit cumva.

Reporter: Care sunt lucrurile pe care le resimți diferit din „Omulețul din perete” după ce povestea este tipărită în volum?

Marian Coman: După fiecare carte publicată, am două sentimente contradictorii cumva. Primul este unul de satisfacție, de bucurie primară, ușor de înțeles. Al doilea este ceva mai straniu. Mi se pare că am scăpat de o povară pe care am dus-o după mine ani și ani de zile. Închise, în sfârșit, într-o carte, toate poveștile acestea întunecate din „Omulețul din perete” capătă un sens nou. Așa că simt că, în sfârșit, mă pot apuca de altceva.

Reporter: În ce fel s-au legat pentru tine zonele de SF, bandă desenată, beletristica și jurnalismul și cum s-au influențat unele pe celelalte?

Marian Coman: E foarte greu să scrii literatură atunci când lucrezi timp de opt, nouă sau zece ore într-o redacție de ziar. Mai întâi jurnalismul mi-a ocupat timpul. Reportajele, editorialele și anchetele scrise vreme de 15 ani adună cu mult mai multe pagini decât toată proza pe care am scris-o. Mai apoi, banda desenată m-a ajutat să mă întorc la literatură. Mi-a oferit confortul și timpul pentru a scrie povești. Sper să găsesc răgaz să-mi scot din cap un roman care-și va trage seva din cei 15 ani în care am lucrat în presă. Ar fi, cred, cea mai bună soluție să nu mai trăiesc cu impresia că tot timpul ăla este un timp pierdut.

Reporter: Turneul de lansare a volumului prin țară a început deja. Ce s-a schimbat la publicul pe care îl întâlnești acum față de cei cu care te-ai văzut la lansările cărților tale precedente?

Marian Coman: Am plecat de câteva zile în turneu alături de Horea Sibișteanu, autorul volumului „Fetiș”, și de Eli Bădică, coordonatoarea colecției n”autor a editurii Nemira, acolo unde au apărut atât „Omulețul din perete”, cât și cartea lui Horea. Evenimentele acestea sunt o mare bucurie. Săptămâna trecută ne-am întâlnit cu cititori în Timișoara și Constanța, zilele următoare urmează Iași, Sibiu, Brașov, Galați, Brăila și Cluj. Este foarte încurajator să reîntâlnești la o lansare de carte cititori cu care te-ai mai văzut, oameni care vin să te vadă ca pe un vechi prieten, atunci când te întorci în orașul lor, fiindcă apreciază ceea ce faci, ceea ce scrii. Chiar dacă ați schimbat doar câteva cuvinte cândva, legătura pe care o ai cu ei este dincolo de vorbele spuse și are legătură mai mult cu vorbele scrise. Cu faptul că personajele, lumile, poveștile tale sunt acum în mintea lor. Reconstruite, reinterpretate, regândite de spiritul lor creator. Iar asta ridică o punte care nu are nevoie de confirmări, de reconfirmări și alte proptele.

Reporter: De unde vine muzicalitatea perceptibilă în orice fragment scris de tine?

Marian Coman: Poate din frustrarea că nu știu să cânt. Nu am voce, nu-mi găsesc ritmul, nu am reușit să stăpânesc niciun instrument muzical. Așa că am căutat, cred, să fac asta în cuvintele scrise. Petrec multă vreme cu fiecare frază scrisă, încercând să-i găsesc muzica. Să acordez cuvintele cumva. Să-mi placă cum sună ele însele. Dincolo de idee, dincolo de poveste. Cuvintele în sine să aibă o curgere melodioasă.

Reporter: Care e locul pe care îl ocupă în scrisul tău Mangalia, Brăila și Bucureștiul?

Marian Coman: Nu mi-am propus niciodată să scriu povestiri despre anumite orașe, dar Mangalia și Brăila se află în prozele mele. Au venit împreună cu personajele. Nu le-am dat nume, dar o să descoperiți aceste orașe, schițate discret în câteva povestiri din „Omulețul din perete”. Bucureștiul este oarecum nou pentru mine. Locuiesc aici de mai puțin de doi ani și mi se pare că încă nu i-am prins miezul. Cândva, sunt sigur, se va așterne firesc într-o poveste. În cel puțin una.

„Omulețul din perete”, cel mai recent volum semnat de Marian Coman, pornește de la întrebarea „Și dacă ești doar un personaj în cartea altcuiva?”. Toate secvențele poveștii sunt scrise „în registrul realist al cotidianului care alunecă uneori discret, alteori abrupt, spre straniu, oniric, fantastic sau metaliterar. Cala, o femeie superbă și misterioasă, în jurul căreia se învârtesc multe dintre poveștile din carte. Sevăn, un bătăuș get-beget dintr-un sat uitat de lume. Fifi, o bibliotecară care face o descoperire inedită. Tanti Teofana, o ghicitoare care ascunde tot soiul de enigme și comori. Mile, un băiat dintr-un internat, care cunoaște un secret ce va schimba totul”, notează editorii.

Marian Coman s-a născut în 1977, la Mangalia. A trăit, însă, o lungă perioadă la Brăila, unde a fost jurnalist în presa scrisă și televiziune. A fost redactor șef al cotidianului Obiectiv – Vocea Brăilei, al revistelor Obiectiv Cultural și Nautilus și scenaristul benzilor desenate „Harap Alb continuă” și „Tinerețe fără bătrânețe”. A renunțat la presă în 2014 și, vreme de mai bine de trei ani, a trăit scriind proză și scenarii de benzi desenate. Este laureatul mai multor premii naționale dedicate literaturii F&SF și al unui trofeu al Convenției Europene de Science-Fiction. A scris volumele „Nopți albe, zile negre” (2005), „Testamentul de ciocolată” (2007), „Teoria flegmei. Apel la mitocănie” (2008), „Haiganu. Fluviul Șoaptelor” (2015) și „Haiganu. Furia Oarbă” (2017) și scenariul romanului grafic „TFB” (2016), iar povestirile sale au fost incluse în numeroase antologii. În 2018, s-a alăturat echipei Editurii Nemira, unde coordonează imprintul Armada, dedicat literaturii SF, Fantasy și Thriller. În prezent, locuiește în București și este membru PEN Club România.