Mă jur că aș fi vorbit astăzi despre Corul Mistic din Faust, dacă nu mi-ar fi căzut ochii pe exordiumul lui Ludovic Orban la Măsurișul oilor de la Pria (Sălaj).
Ieri, miorițofobul le-a explicat oamenilor adunați la serbarea pastorală cum stă treaba cu alegerile și referendumul din 26 mai. Firește că liderul PNL e și fudul, altfel n-ar fi decis că trebuie să le vorbească celor prezenți ca unora duși cu turma:
„Vă spun doar atât legat de data de 26 mai: dacă muncim, mânăm oile, mulgem laptele, facem brânză, facem caș, dacă vine cineva și ne fură cașul și brânza îl iertăm? Eu zic că nu. Cam asta vor unii care s-au cocoțat în capul trebii, să fie iertați după ce au băgat mâna în putină și au luat brânza, laptele, cașul de la cei care muncesc. Și de aceea vă rog să vă duceți pe 26 mai și să puneți ‘Da’ la întrebarea dacă sunteți de acord cu interzicerea amnistiei și grațierii celor care au săvârșit fapte de corupție, pentru că în țara asta nu putem accepta să dăm liber la furat, să acceptăm ca unii pe care i-am trimis în capul trebii să ne rezolve problemele și în loc să facă lucrul ăsta și-au îndesat buzunarele cu banii din munca noastră. Nu avem voie să îi iertăm și de aceea vă rog să spunem
„Să nu mai lăsăm măgarul să mâne oile!”, i-a îndemnat baciul liberal pe electorii din Pria, de parcă vreodată cineva în istoria păstoritului s-ar fi gândit să facă asta.
Îndemnul devine însă foarte actual dacă – privind „adânc în sufletul său” – Ludovic Orban l-ar adresa partidului pe care îl mână.