Constantin și Elena: Cine au fost cei doi sfinți prăznuiți pe 21 mai. Tradiții și obiceiuri / Mesaje și urări pentru cei care poartă numele de Constantin și Elena

Constantin și Elena: Cine au fost cei doi sfinți prăznuiți pe 21 mai. Tradiții și obiceiuri / Mesaje și urări pentru cei care poartă numele de Constantin și Elena
Publicat: 20/05/2019, 20:00

Gaius Flavius Valerius Aurelius Constantinus (27 februarie 272 – 22 mai 337), cunoscut ca Sfântul Constantin cel Mare, a fost împărat roman, proclamat Augustus de către trupele sale în data de 25 iulie 306.

Istoricii bisericești Eusebiu de Cezareea și Lactanțiu afirmă că înaintea luptei de la Pons Milvius (Podul Vulturului), din 28 octombrie 312, contra lui Maxențiu, Constantin a văzut pe cer, ziua, o cruce luminoasă, deasupra soarelui, cu inscripția „prin acest semn vei învinge”. Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creștină, ca semn protector în lupte. Constantin a câștigat bătălia, iar dovadă a credinței sale în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturisește că a câștigat lupta „prin inspirație divină”.

În ianuarie 313, împăratul Constantin cel Mare emite Edictul de la Milan, prin care creștinismul devine „religie permisă”, alături de altele din imperiu. El ia totodată măsuri în favoarea Bisericii creștine, înlătură din legile penale pedepsele contrare creștinismului, îmbunătățește tratamentul în închisori, ușurează eliberarea sclavilor acordând episcopilor și preoților dreptul de a-i declara liberi în biserici. Protejează prin lege pe săraci, orfani și văduve, modifică legislația privind căsătoria, îngreunează divorțul și pedepsește adulterul.

De asemenea, el a atribuit Bisericii creștine casele imperiale de judecată (basilikos oikia), care vor purta în continuare numele de bazilici. Încă din anul 317, a început să bată monedă cu monograme creștine.

Împăratul Constantin cel Mare a declarat, în 321, duminica, sărbătoarea săptămânală a creștinilor, drept zi de odihnă în imperiu, zi în care și soldații asistau la slujbă.

Împăratul și familia sa au sprijinit repararea bisericilor, dar au ajutat și la construirea altora mai mari și mai frumoase la Ierusalim, Roma, Antiohia, Nicomidia, Tyr etc. Totodată, împăratul Constantin cel Mare a construit o nouă capitală – inaugurată la 11 mai 330 -, transformând orașul Bizantium în orașul Constantinopol, care timp de o mie de ani va fi capitala creștină a Imperiului Roman. Aici a construit numeroase lăcașuri de cult printre care Biserica Sfințiilor Apostoli.

Din dorința de a ajuta Biserica, a convocat Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, împotriva ereziei lui Arie. Sub influența Sfântului Atanasie cel Mare, Sinodul a proclamat învățătura ortodoxă despre dumnezeirea Fiului care este „Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut nu făcut, Cel de o ființă cu Tatăl, prin care toate s-au făcut” (Simbolul credinței sau Crezul).

Sfântul Constantin cel Mare a murit în Duminica Rusaliilor, la 22 mai 337, și a fost înmormântat în Biserica Sfinții Apostoli din Constantinopol, ctitoria sa.

Sfânta Împărăteasă Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menționată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici și Roma. Constantius Chlorus a divorțat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman și, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezență importantă la curtea imperială.

Potrivit istoricului Eusebiu, Sfânta Elena a primit botezul în anul 313. Sfânta împărăteasă a fost o creștină foarte evlavioasă sprijinind ridicarea a numeroase lăcașuri de cult, printre care Biserica Învierii Domnului zidită lângă Sfântul Mormânt, biserica din Ghetsimani, precum și alte 18 lăcașuri de cult. De asemenea, Sfânta Elena a mers la Ierusalim, unde a găsit crucea pe care a fost răstignit Mântuitorul Iisus Hristos. Sfânta Cruce a fost mai apoi înălțată solemn în văzul poporului creștin de episcopul cetății Ierusalimului, Macarie I, la 14 septembrie 326. Sfânta Împărăteasă a murit la Roma, în anul 327.

În ziua de 21 mai, în calendarul popular este o sărbătoare a păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în această zi, păsările își învață puii să zboare.

În această zi, era interzis să se muncească iar, prin odihna de la muncile câmpului, se credea că recoltele nu vor fi mâncate de păsări.

Ziua de Constandinu Puilor era ultima zi în care se mai semănau porumbul, ovăzul și meiul. În popor se spune că tot ce se seamănă după această zi se usucă.

Este ziua în care păstorii hotărăsc cine va fi baci, unde se vor face stânele și pe cine vor angaja să le păzească pe timpul pășunatului. Se măsoară și se înseamnă pe răboj laptele de la oile fiecăruia.

Pentru apărarea de forțele malefice, țăranii stăteau în jurul unui foc. Prin fumul de la acest foc erau trecute și oile, ca să fie ferite de rele, pe timpul cât vor sta singure, la stână.

Mesaje pentru Constantin și Elena. Cele mai frumoase urări pentru rudele, prietenii sau colegii care poartă acest nume

Aproape 1,8 milioane de români poartă numele Constantin, Elena sau derivatele acestora. Iată mai jos unele dintre cele mai inspirate, originale, frumoase și amuzante mesaje de trimis:

„Sa-ti dea Domnul sanatate, judecata inteleapta, viata lunga pământească, ce dorești sa se împlinească!”

„Sfantul caruia ii purtati numele sa va ocroteasca in fiecare zi, sa va aduca liniste si pace si sa nu lase ca speranta sa se stinga din sufletul dumneavoastra. La multi ani cu impliniri si momente frumoase in viitor!”

„La mulți ani tuturor celor ce poarta numele sfinților împărați Constantin si Elena! Sa va călăuzească si va vă ajute a urma calea spre Domnul!”

„Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros ‘La mulți ani’, multă sănătate multe realizări si tot ce vă doriți lângă cei dragi!”

„Cu ocazia zilei de nume, iti doresc un munte de sanatate, o mare de iubire si un ocean de fericire!”

„Cu ocazia zilei onomastice, iti doresc o ora de liniste, o zi senina, o saptamana de bucurii, o luna de impliniri, un an de prosperitate, un veac de sanatate, fericire si iubire. La multi ani!”

„De ziua numelui tau, iti doresc tot binele din lume, noroc, fericire si sănătate și să ti se îndeplinească toate dorințele pe care o sa ti le pui. La multi ani, Costica!”

„Îți doresc sa ai parte de o zi de nume minunata si sa stii ca esti si vei fi mereu iubit/a de toți prietenii tai. Cu drag, …”

„Îți urez „La mulți ani”, pentru că porți acest nume, si fie ca Sfântul Constantin pe care îl reprezinți, sa-si coboare ochii asupra ta si sa iti daruiasca fericirea dorita si liniștea interioara.”

„La Mulți Ani Constantine și sper sa se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale.”

„La mulți ani și mult noroc in aceasta zi speciala. Iti dorim sa ti se indeplineasca toate dorintele. Sănătate si numai bucurii!”

„Este doar înca o zi, dar este cea mai frumoasa din tot anul, căci este ziua ta! La mulți ani, iubitule/iubito!”

„Cu ocazia sărbătorii zilei tale de nume, îți doresc multă sănătate, fericire și tot binele din lume și sa ai parte numai de zile senine si însorite!”

„Azi, de ziua numelui, îți urez și eu sa fii iubit(a) si sa ai parte de tot ce îți dorești. La mulți ani!”

„Fie ca adierea vântului lin al acestei zile frumoase de primăvară să te mângâie cu mirosul îmbietor al florilor de mai, iar sufletul să-ti rămână deschis către calea fericirii si împlinirii eterne!”

„La mulți ani, cu ocazia zilei de „Sfinții Constantin si Elena”! Sa ai parte de bucurii și împliniri!”

„Cu ocazia zilei onomastice, vreau să îți spun că pentru mine reprezinți totul în viața și ca sufletul meu îți dorește numai fericire și împliniri!”

Milioane de români își serbează ziua de nume

Dintre cei 1,78 milioane de români aniversați, pe 21 mai, de Sfinții Constantin și Elena, 635.068 sunt bărbați, iar 1.151.906 sunt femei, reiese din datele Ministerului Afacerilor Interne.

Statisticile Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date din cadrul MAI arată că majoritatea românilor care își sărbătoresc onomastica de Sfinți Mari Împărați Constantin și Elena, respectiv 490.646, poartă numele de Constantin, alți 79.871 Costel, iar 32.728 Costică.

De asemenea, alte 20.308 de persoane se numesc Costin, 10.534 – Costinel, 656 – Costi și 325 – Costeluș.

Dintre femeile care își sărbătoresc onomastica, 880.574 poartă numele de Elena, alte 122.285 – Ileana și 26.209 – Constantina. Alte 64.690 de femei poartă numele de Lenuța și 52.582 numele de Constanța.

Statisticile existente la nivelul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date arată că 1.467 de persoane se numesc Nuți și 4.099 Leana.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Finală Elena Lasconi - Călin Georgescu, la prezidențiale? Ce arată datele acum despre Ciolacu
Ea este soția lui Călin Georgescu! Cristela are propriile afaceri și face bani într-un domeniu...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cum a funcționat rețeaua uriașă și sofisticată construită pe Tik Tok pentru Călin Georgescu, pe...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Diaspora răstoarnă TOT ce se știa! Marcel Ciolacu nu există în rezultatele de peste graniță
Cum arată ACUM cea care în trecut era votată „cea mai sexy femeie din lume”!...
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi a trecut în faţa lui Marcel Ciolacu, care a...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Un polițist, care urma să asigure paza la o secție de votare, a fost găsit...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Cod Rutier 2024: Care e distanța regulamentară între mașinile parcate?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Cristian Cioacă nu mai scapă. Decizia luată după moartea Elodiei Ghinescu
Ce vrea să facă Sorin Brotnei cu premiul Asia Express. Are planuri mari
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Fosta iubită a lui Liam Payne, devastată când a văzut imaginile în care artistul era...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Ar putea creaturile microscopice ale oceanelor să ne arată secretele biologiei umane?