Primăria Capitalei deschide selecția proiectelor sociale. Finanțările ajung la 200.000 lei

Primăria Capitalei deschide selecția proiectelor sociale. Finanțările ajung la 200.000 lei
Publicat: 22/05/2019, 11:14

„Primăria Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială, a lansat sesiunea de selecție publică de proiecte cu finanțare nerambursabilă din fondurile bugetului local al Municipiului București pentru activități nonprofit de interes local, în vederea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile dezavantajate social, pentru anul 2019″, informează Primăria Capitalei, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, programul de finanțare din acest an prevede o singură sesiune de selecție a proiectelor. Suma totală alocată în 2019 este de 6.000.000 de lei. Cererile de finanțare trebuie depuse la Registratura Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București, iar data limită 18 iunie, ora 16:30.

„Solicitanții care pot participa la procedura de atribuire a contractului de finanțare nerambursabilă sunt persoanele juridice fără scop patrimonial – asociații și fundații – sau culte religioase recunoscute conform legii, care sunt acreditate și, după caz, licențiate ca furnizori de servicii sociale, în conformitate cu prevederile legislației în domeniu. Una dintre condițiile de participare la selecție este ca durata de implementare a activităților proiectului (perioada cuprinsă între data semnării contractului de finanțare și data finalizării ultimei activități prevăzute în cadrul proiectului) să nu depășească data de 15.12.2019″, mai arată municipalitatea.

Sumele care vor fi acordate pe fiecare proiect în parte depind de categoria proiectului, astfel: maxim 480.000 lei pentru fiecare proiect de tip I (buget total alocat în valoare de 4.800.000 lei); maxim 200.000 lei pentru fiecare proiect de tip II (buget total alocat în valoare de 600.000 lei); maxim 200.000 lei pentru fiecare proiect de tip II (buget total alocat în valoare de 600.000 lei)

Proiectele sociale de tip I sunt cele din sectorul neguvernamental în vederea dezvoltării și diversificării serviciilor sociale adresate grupurilor vulnerabile, dezavantajate social.

Proiectele de tip II vizează efectuarea de studii, cercetări și prognoze în domeniul social, iar proiectele de tip III au drept obiectiv respectarea drepturilor și libertăților fundamentale din grupurile vulnerabile, prevenirea și combaterea discriminării, egalizarea șanselor pentru persoanele din grupurile vulnerabile, reinserția pe piața forței de muncă etc.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Un limbaj pe care Putin îl înțelege”. Ce sunt rachetele ATACMS cu rază lungă cu...
Mihaela Botezatu a răbufnit la nici o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: „Eu...
FOTO. Ce imagini! Apariția decoltată şi transparentă a celei mai frumoase jurnaliste sportive din lume
Cum va fi influențat războiul după ce SUA au permis Ucrainei să atace Rusia cu...
IMAGINI CUTREMURĂTOARE de la înmormântarea Andreei Cuciuc! Lacrimi de jale și piese interpretate de adolescentă...
Cum arată în realitate misterioasa plajă neagră din Game of Thrones. A devenit unul dintre...
Prima reacție a Moscovei, după ce Kievul a primit dreptul să folosească rachete ATACMS pentru...
Divorț surprinzător în showbiz! Vedeta pe care ai văzut-o la PRO TV într-un serial celebrul...
1.800 de lei ÎN PLUS la pensie, în decembrie 2024, pentru 400.000 de pensionari din...
Răcire bruscă în toată țara, de la mijlocul săptămânii, cu diferențe și de 15 grade...
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
A apărut o nouă teorie în cazul morții lui Vladimir Shklyarov! Balerinul rus ar fi...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Ciolacu, Grindeanu si Simonis s-au plimbat in străinătate în avioane private, închiriate de firma Nordis....
Structura IMENSĂ găsită pe fața ASCUNSĂ a Lunii
A murit cel mai iubit actor. Lumea e în lacrimi: Pierderea pe care o simțim...
Cea mai mare frică a lui Ceaușescu. Cum a ajuns să preia puterea totală
De ce întârzie UEFA verdictul în cazul meciului România- Kosovo. Când ar putea veni decizia
Imagini șocante cu părinții Andreei Cuciuc, din timpul slujbei de înmormântare! Artistul, cu mâinile pe...
VIDEO Daniela Iliescu este gravidă cu al doilea copil! Culiță Sterp și partenera lui au...
Starul baletului Vladimir Shklyarov a murit după ce a căzut de la un balcon. Cum...
BANCUL ZILEI. Bulă o întreabă pe Bubulina: – Ce ai pregătit pentru astăzi?
Cu cât s-a vândut la licitație un ceas de buzunar dăruit căpitanului care a salvat...