Polițiștii din Botoșani au demarat două anchete, după ce un copil de doar 1 an și jumătate a murit din cauza unui grăunte de popcorn

Polițiștii din Botoșani au demarat două anchete, după ce un copil de doar 1 an și jumătate a murit din cauza unui grăunte de popcorn
Publicat: 22/05/2019, 12:15

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) din Botoșani au declanșat anchete, după ce un copil în vârstă de un an și jumătate din localitatea Păltiniș a murit.

Conform procedurilor, polițiștii au deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă, după ce medicii au stabilit că băiatul ar fi decedat din cauza unui grăunte de popcorn.

„A fost deschis un dosar penal in rem pentru ucidere din culpă. Se efectuează cercetări și se așteaptă rezultatul necropsiei, însă nu există suspiciuni cu privire la decesul copilului”, a declarat, pentru Mediafax, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani, Maria Carp.

În acest caz, a fost declanșată o anchetă și de către reprezentanții DGASPC Botoșani. Inspectorii instituției vor merge la locuința familiei din Păltiniș, pentru a verifica în ce situație se află celălalt copil al familiei, o fetiță de 3 ani.

Conducerea DGASPC Botoșani spune că, la începutul anului, a mai fost declanșată o anchetă în această familie, după ce bunica a reclamat faptul că cei doi copii nu ar fi bine îngrijiți de mamă, însă plângerea a fost retrasă, iar ancheta închisă.

„În cazul acestei familii am avut o sesizare la începutul anului făcută de bunică. Ea a reclamat faptul că cei doi copii ar fi neglijați. Am declanșat o anchetă împreună cu reprezentanții primăriei din localitate. Lucrurile s-au îmbunătățit, după ce tatăl, care este șofer de tir, a revenit acasă. Am verificat de mai multe ori copiii, erau bine îngrijiți, aveau căldură, era curat și dosarul a fost închis, după ce bunica și-a retras plângerea și a promis că se implică și ea mai mult. Am declanșat o nouă anchetă după ce băiețelul de un an și jumătate ar fi mâncat un grăunte de popcorn, care a ajuns în trahee, apoi în plămâni și a provocat copilului un stop cardio-respirator”, a declarat, pentru Mediafax, directorul adjunct al DGASPC Botoșani, Alexandru Colbu.

În funcție de condițiile găsite în locuința familiei, reprezentanții DGASPC vor decide dacă trebuie luate măsuri pentru protecția fetiței.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Medvedev îl amenință pe Trump să nu intervină în războiul din Ucraina, dacă va câștiga...
Alex Bodi a INCENDIAT internetul cu o singură poză! Recunoști personajul notoriu și controversat din...
FOTO. Ce veste despre manechinul de 44 de ani care și-a părăsit soțul milionar pentru...
Negocieri secrete între Ucraina și Rusia, dezvăluite în presa Germană. La ce nu vrea să...
Se măresc alocațiile începând cu 1 ianuarie. Ministrul Muncii a anunțat cu cât se vor...
"Undă de șoc" înaintea alegerilor prezidențiale din SUA. Răsturnare de situație într-un stat considerat "sigur"...
Vin ninsorile în București. Și chiar mai repede decât ne așteptam, potrivit meteorologilor EaseWeather
Actrița Maria Dinulescu, transformată total! A părăsit România în pandemie și s-a apucat de afaceri...
Regele Felipe al Spaniei, împroşcat cu noroi şi huiduit în timpul vizitei sale în localităţile distruse...
Nuntă transformată în coșmar. Mireasa s-a trezit la petrecere cu fosta iubită a soțului și...
Explozia de pe autostrada A7 i-a luat viața unui muncitor! Mesajul postat de Sorin Grindeanu,...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Noul Volvo XC90 are prețuri oficiale în România. SUV-ul suedez bate competiția germană!
Rezultate alegerile prezidenţiale din Republica Moldova. Maia Sandu preia conducerea în faţa lui Alexandr Stoianoglo....
Minune a INGINERIEI! Cum a rezistat acest material atât de mult timp?
Anunţ şoc despre BORCEA. Ce a făcut, de fapt, în puşcărie: Îl bătea și pe...
Câte zile libere mai au românii până la finalul anului. Sunt garantate de Guvern
S-a costumat în Barbie, cu formele la vedere, și mulți au confundat-o cu Bianca Drăgușanu....
Se spală rufe azi, 2 noiembrie 2024, de Moșii de Toamnă? Iată ce spun preoții...
De ce refuză să își urmeze pasiunea băiatul Oanei Ioniță? Ce spune aceasta despre perioada...
EXCLUSIV! Renumitul fotograf Viorel Belinschi din Moldova, dezamagit de atitudinea lui Culita Sterp: ”A ales...
BANCUL ZILEI. Medicul către Bubulina: – Fiica ta are o nevroză. I-aş recomanda multă distracţie!
Miranda, luna lui Uranus, ar putea avea un ocean sub suprafața sa, indică un studiu