Prima pagină » Știri » ALERTĂ METEO. Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii și grindină. Județele afectate de schimbările de temperatură

ALERTĂ METEO. Vreme mai rece, ploi în averse, vijelii și grindină. Județele afectate de schimbările de temperatură

Vremea va fi instabilă azi în vestul, nord-vestul și centrul țării, dar și la munte. Potrivit unei informări ANM, până diseară la ora 22 va ploua torențial, se vor înregistra descărcări electrice, grindină și vânt cu aspect de vijelie. Cantitățile de apă pot ajunge și la 40 l/mp iar hidrologii au emis un cod portocaliu de inundații pentru râurile din județul Satu Mare, și un cod galben de inundații pentru Bistrița Năsăud, Maramureș, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Harghita, Mureș, Alba și Botoșani.

La noapte va continua să plouă în centrul, vestul și estul țării. Sunt posibile și descărcări electrice iar vântul va sufla cu intensificări. Minimele termice se vor încadra între 8 și 17 grade Celsius.

BUCUREȘTI

Și pentru Capitală meteorologii au emis o prognoză specială potrivit căreia până diseară la ora 22 va ploua în averse, vântul va sufla cu intensificări, vor fi descărcări electrice, iar cantitățile de apă vor fi însemnate. Maxima zilei va ajunge azi la 23 de grade Celsius.

Sâmbătă cerul va fi variabil iar după-amiaza și seara sunt condiții de ploi în averse cu tunete și fulgere. Temperatura va urca până la 25 de grade iar minima va fi de 14. Ziua de duminică se anunță frumoasă cu cer variabil și vânt slab și moderat.

LITORAL

Și pe litoral vremea va fi instabilă azi, cu ploi cu tunete și fulgere și vânt cu intensificări. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 20 și 22 de grade Celsius.

Va ploua și în această noapte în stațiunile de la malul mării iar minima va fi de 12 grade.

PROGNOZĂ URMĂTOARELE 3 ZILE

Nici în week-end nu scăpăm de ploi. Sâmbătă va ploua în nord, centru, est, la deal și la munte. În restul țării cerul va fi variabil iar vântul va sufla cu intensificări în zonele extracarpatice.

Temperaturile vor crește până la 27 de grade. Ziua de duminică va fi în general frumoasă iar ploile se vor restrânge pe arii restrânse la deal și la munte. Vântul va sufla slab și moderat iar maxima zilei va ajunge la 29 de grade Celsius.

Silviu Bănilă este editor la GÂNDUL.RO și are o vastă experiență, cu precădere în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2006. Între ... vezi toate articolele

Citește și