Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a transmis că numărul total de alegători cu drept de vot este de 18.968.840 de persoane, din care un număr de 700.843 de români cu drept de vot au domiciliul sau reședința în străinătate, fiind posesori de pașaport CRDS.
Pentru alegători, AEP a anunțat că a organizat 18.730 de secții de votare pe teritoriul României.
Totodată, pentru românii din Diaspora, Ministerul de Externe a organizat un număr de 441 de secții de votare, precizând că numărul secțiilor este unul record comparativ cu scrutinele de la europenele din 2007, 2009 și 2014 când au fost organizate 190 de secții. Acestea sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, în cadrul consulatelor onorifice, dar și în alte locații. Cele mai multe secții de votare sunt organizate în Italia (76), Spania (50), Republica Moldova (36), SUA (31), Marea Britanie (29), Germania (25), Franța (17), Austria (9), Belgia (8).
Totodată, AEP a anunțat că, pentru alegerile europarlamentare din 26 mai, au fost comandate 20.104.459 de buletine de vot pentru a fi folosite la secțiile de vot din România, iar pentru cele din străinătate un număr de 1.333.500 de buletine de vot.
Votanții trebuie să știe că:
Votarea începe la ora 7.00 și se termină la 21.00.
Veți prezenta actul de identitate operatorului de calculator al secției de votare.
După scanarea actului de identitatea și validarea alegătorului, acesta se va deplasa înspre membrii biroului electoral. Dacă nu se încadrează în condițiile legale, președintele biroului electoral al secției de votare ia o decizie în acest sens.
Aveți opțiunea de a vota doar la europarlamentare sau la referendum. Dacă nu doriți să votați la referendum, membrii biroului electoral al secției de votare vor trage o linie în dreptul spațiului pentru semnătură pentru referendum de pe listele permanente.
După semnarea sau înscrierea și semnarea pe lista electorală suplimentară veți primi trei buletine de vot, unul pentru europarlamentare și două pentru referendum.
Înainte de a intra în cabina de vot, asigurați-vă că pe spatele buletinului de vot este aplicată ștampila de control a secției de votare. Dacă aceasta lipsește, votul va fi declarat nul!
Aplicați ștampila cu mențiunea „VOTAT” pe patrulaterul care corespunde partidului sau candidatului independent dorit, respectiv opțiunii de la referendum.
Îndoiți buletinul, astfel încât pagina goală care poartă ștampila de control a secției de votare să rămână în afară, și introduceți-l apoi în urnă corespunzătorare (vor fi folosite urne diferite pentru alegeri și referendum) astfel încât să nu se deschidă; îndoirea greșită a buletinului de vot nu atrage nulitatea votului, dacă secretul votului este asigurat.
Dacă greșiți aplicarea ștampilei, puteți cere un nou buletin de vot, dacă nu a fost introdus în urnă. Primul va fi anulat.
Restituiți ștampila și primiți înapoi actul de identitate, pe care trebuie să fie aplicată ștampila cu mențiunea „VOTAT” (buletine) sau un timbru autocolant (cărțile de identitate). Se va aplica un singur autocolant, indiferent dacă votați doar la referendum sau la europarlamentare.
Alegătorii care nu se pot deplasa la secția de votare din cauză de boală sau invaliditate pot solicita urna specială (mobilă) de la secția de votare cea mai apropiată de locul în care se află în ziua alegerilor printr-o cerere scrisă însoțită de documente justificative. Cererea se face cel târziu în preziua alegerilor.
În ziua alegerilor, o echipă formată din doi membri ai biroului electoral se va deplasa la locul unde se află alegătorul, cu urna specială și materialele necesare votării. Fiecare secție de votare are o singură urnă specială, care trebuie să fie la ora 21:00 înapoi la secția de votare.