Examenul de Bacalaureat din 2019, la fel ca și cel din anii trecuți, se vor desfășura la nivel național în aceeași perioadă, în lunile iunie-iulie, potrivit calendarului publicat pe site-ul edu.ro.
BAC 2019. Calendarul primei sesiuni examenului
Prima probă scrisă începe luni, 3 iunie, cu evaluarea orală a competențelor lingvistice la limba română (proba A). Calendarul arată că proba va continua în data de 4 iunie și va fi urmată de evaluarea competențelor lingivistice orale în limba maternă, în perioada 5-6 iunie.
În 7, 10 și 11 iunie este programată evaloarea competențelor digitale (proba D), iar în perioada 12-13 iunie vor fi testate competențele lingivistice pentru o limbă străină (proba C). Absolvenții de clasa a XII-a de o altă confesiune decât cea ortodoxă, care sărbătoresc Rusaliile în 10 iunie, pot fi programați pentru susținerea probei D în zilele de 7 și 11 iunie.
Proba scrisă la Limba și literatura română – Ea) – se va ține pe 1 iulie, iar cea la Limba și literatura maternă – Eb) – este programată pentru a doua zi, marți, 2 iulie. Proba obligatorie a profilului – Ec) – se va desfășura mierucir, 3 iulie.
Proba scrisă, și ultima din această sesiune a
BAC 2019, cea la alegere a profilului și specializării – Ed) -, va fi joi, 4 iulie.
Primele rezultate de la
BAC 2019 vor fi afișate pe 8 iulie, până la ora 12:00. Depunerea contestațiilor se va face între orele 12:00 și 16:00 în aceeași zi. În perioada 9-12 iulie vor fi soluționate contestațiile, în timp ce afișarea rezultatelor finale este prevăzută pentru 13 iulie.
BAC 2019. Calendarul sesiunii din toamnă
- 15 – 19 iulie: înscrierea candidaților
- 26 iulie: înscrierea candidaților care au promovat examenele de corigențe
- 21 august: limba si literatura română – proba Ea) – proba scrisă
- 22 august: limba si literatura maternă – proba Eb) – proba scrisă
- 23 august: proba obligatorie a profilului – proba Ec) – proba scrisă
- 26 august: proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – proba scrisă
- 27 & 28 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română – proba A
- 29 august: evaluarea competențelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă – proba B
- 30 august & 2 septembrie: evaluarea competențelor digitale – proba D
- 2 – 3 septembrie: evaluarea competențelor lingvistice într-o limba de circulație internațională – proba C
- 3 septembrie: afișarea rezultatelor la probele scrise (până la ora 12:00) și depunerea contestațiilor (orele 12:00 – 16:00)
- 3 – 6 septembrie: rezolvarea contestațiilor
- 7 septembrie: afișarea rezultatelor finale.