Prima pagină » Știri » MAE anunță că toate secțiile din străinătate sunt operaționale și funcționează normal

MAE anunță că toate secțiile din străinătate sunt operaționale și funcționează normal

MAE anunță că toate secțiile din străinătate sunt operaționale și funcționează normal
MAE susține că toate secțiile de votare din străinătate sunt operaționale și funcționează normal. „În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineții, toate activitățile din secții se desfășoară în parametri normali", precizează MAE.

„Ministerul Afacerilor Externe informează că în prezent toate cele 441 secții de votare organizate în afara României sunt operaționale și funcționează normal. În afara unor incidente tehnice izolate, care au fost rezolvate rapid, la primele ore ale dimineții, toate activitățile din secțiile de votare din diaspora se desfășoară în parametri normali. Prezența la vot a cetățenilor români este substanțială, iar personalul Ministerului Afacerilor Externe implicat în procesul electoral depune eforturi susținute astfel încât ca toți cetățenii români din străinătate să își exercite dreptul de vot”, precizează MAE într-un comunicat de presă remis Mediafax.

Potrivit sursei citate, la acest scrutin electoral Ministerul Afacerilor Externe a organizat „un număr record de secții de votare, mai mare decât dublul numărului de secții organizate la scrutinele anterioare”.

„Pe parcursul zilei au fost semnalate aglomerări de persoane la unele secții de votare din străinătate. Au fost semnalate situații punctuale în care grupuri compacte de alegători au sosit simultan la aceeași secție de votare, afectând fluxul procesului de vot (un exemplu punctual vizează un grup de cinci autocare care au ajuns simultan la aceeași secție de votare). De asemenea, au fost semnalate situații în care urnele de vot au fost umplute în urma exercitării votului de către un număr semnificativ de cetățeni, fapt care a condus la întârzieri minore în procesul electoral, ca urmare a înlocuirii urnelor pline cu altele goale. Precizăm că Ministerul Afacerilor Externe a promovat constant informații cu privire la procesul electoral: numărul de secții de votare, locația acestora, atât pe pagina web precum și pe conturile de pe platformele social media ale MAE și ale misiunilor diplomatice și oficiilor consulare ale României în străinătate. Demersul a fost dublat de către misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, care au promovat pe plan local informații privind locația secțiilor de votare, procedura de vot, condițiile în care poate fi exercitat dreptul la vot. Aceste demersuri au conferit alegătorilor posibilitatea de a se informa și de a alege locațiile proxime pentru exercitarea dreptului la vot. În acest sens, a fost creată pe pagina de internet a MAE o rubrică specială, permanent actualizată, care conține informații electorale utile. Acestea au fost preluate, în timp real, pe conturile de socializare Facebook și Twitter pentru a veni în sprijinul cetățenilor români interesați. Lista secțiilor de votare este disponibilă AICI„, mai arată comunicatul MAE.

La mai multe secții de votare din străinătate, precum cele din Roma, Londra, Dublin sau Offenbach s-au format, la ora transmiterii știrii, cozi, sute de români așteptând să-și exercite dreptul la vot.

Sute de oameni așteaptă, duminică, la coadă la secția de votare deschisă la Harrow Council din Londra, imaginile fiind postate pe rețelele de socializare.

Cozi s-au format și în fața secțiilor de votare din Roma, Verona, Offenbach, Dublin, Londra sau Antwerp, românii declarându-se nemulțumiți, pe rețelele de socializare, că așteaptă ore bune la coadă din cauza organizării slabe a autorităților române.

La secția de votare nr. 2 din Dublin peste 1000 de persoane stau la coadă pentru a vota, timpul de așteptare fiind de 3 ore.

Un român care trăiește în Dublin a declarat, pentru corespondentul Mediafax, că oamenii se organizează pentru a merge să voteze în alte orașe și a nu aștepta atât de mult timp.

„Primii oameni s-au pus la coadă la secția de votare nr. 2 din Dublin la 6 dimineață, iar la ora 7 erau, deja, peste 100. În jurul orei 14 sunt peste 1000 la coadă, iar timpul de așteptare este de 3 ore. Oamenii se organizează să meargă în alte secții din alte orașe pentru a nu sta așa mult la coadă, să nu pățească ca la prezindențiale, să nu apuce să voteze”, a spus acesta.

O coadă uriașă s-a format la singura secție de votare amenajată în Valencia (Spania), românii așteptând în medie 4 ore. Mai mulți spanioli s-au oprit din drum și i-au întrebat pe români ce au pățit de s-au adunat în număr atât de mare.

Duminică, până la ora 12.00, votaseră 74.639 de români în străinătate la alegerile europarlamentare și 73.367 la referendumul pe justiție.

Autor

Citește și