Update 17:20Mașina în care se află Liviu Dragnea, însoțit de doi polițiști, a ajuns, la ora transmiterii știrii, la Penitenciarul Rahova. Președintele PSD a fost huiduit de câteva zeci de protestatari, care l-au așteptat la Penitenciarul Rahova, aceștia scandând „La pușcărie” și „Uite cum se închide ușa!”.
Liderul PSD urmează să fie încarcerat și să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autoritățile vor decide la ce penitenciar își va executa pedeapsa.
Manifestanții au strigat „La pușcărie”, „Uite cum se închide ușa!”, și „Cu Dragnea la pușcărie”!.
Liderul PSD a ajuns la penitenciar într-o a doua mașină, un autoturism al Poliției, care a plecat de la reședința sa. Asta în condițiile în care jurnaliștii au urmărit mai bine de 30 de minute o altă mașină, cu geamuri fumurii, folosită ca diversiune pentru a distrage atenția jurnaliștilor de la momentul în care Liviu Dragnea este preluat și dus la penitenciar.
„Astăzi (luni-n.r.), polițiști din cadrul DGPMB au pus în aplicare un mandat de executarea pedepsei cu închisoarea emis pe numele unui bărbat. Cel în cauză a fost preluat de la reședința sa din București și încarcerat în Penitenciarul Rahova”, se arată într-o informare a Poliției Capitalei.
UPDATE 17.00Imaginile vin după ce posturile tv au urmărit timp de 30 de minute o altă mașină, cu geamuri fumurii, folosită ca diversiune pentru a distrage atenția jurnaliștilor de la momentul în care Dragnea este preluat și dus la penitenciar.
Liderul PSD urmează să fie încarcerat și să stea într-o perioadă de carantină de 21 de zile, după care autoritățile vor decide la ce penitenciar își va executa pedeapsa.
De circa 20 de minute, mașina se învârte în trafic și nimeni nu știe dacă în autoturism se află liderul PSD, care trebuie să se predea.
În acest timp, în fața reședinței din zona Domenii se află în continuare o mașină a procuraturii.
O a doua mașină, tot cu geamuri fumurii, a plecat, în urmă cu câteva minute, de la reședința lui Dragnea.
Mașina care se pare că este a lui Liviu Dragnea a ieșit din locuința liderului PSD, luni după-amiază. Traficul s-a desfășurat cu dificultate din cauza numărului mare de persoane strânse la locuința liderului PSD, unele dintre ele venite pentru a-l huidui.
Aflat in trafic, un bărbat a mers și a lovit mașina cu pumnul, scenă care se întâmplase și anterior în fața casei.
Magistrații Tribunalului București au trimis, luni, Poliției Capitalei, documentele referitoare la condamnarea lui Liviu Dragnea, urmând să fie pus în executare mandatul de arestare, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Surse judiciare au declarat, pentru MEDIAFAX, că magistrații au trimis către Poliția Capitalei documentele privind condamnarea lui Liviu Dragnea, urmând să fie pus în aplicare mandatul de arestare.
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.
Liderul PSD Liviu Dragnea a fost condamnat în urmă cu puțin timp la închisoare de 3 ani și 6 luni cu executare, în dosarul angajărilor fictive de la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție este definitivă.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis menținerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în cazul președintelui PSD Liviu Dragnea, acuzat de instigare la abuz în serviciu.
Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.
Și fostul director general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman, Floarea Alesu, a rămas cu condamnarea din prima instanță, de 3 ani, 7 luni și 20 de zile de închisoare cu executare.
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis menținerea deciziei de condamnare de pe fond, la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare în cazul președintelui PSD Liviu Dragnea.
Este a doua condamnare definitivă a lui Dragnea după cea de la referendum.
Judecătorii au mai decis condamnarea Olguței Șefu la un an de închisoare cu suspendare pentru fals intelectual și achitarea pentru abuz in serviciu, achitarea lui Valentina Marica pentru abuz în serviciu, condamnarea lui Constantin Balaban la un an cu suspendare pentru fals intelectual și achitarea pentru abuz în serviciu, condamnarea lui Gheorge Nicușor la 3 luni cu suspendare pentru fals intelectual și achitarea pentru abuz în serviciu, condamnarea Adrianei Botorogeanu la doi ani de închisoare cu suspendare, condamnarea Rodicăi Miloș la 3 ani cu suspendare, condamnarea lui Ionel Marineci la 3 ani cu suspendare.
În cazul fostei soții a lui Liviu Dragnea, magistrații au dispus achitarea pentru abuz în serviciu după ce pe fond judecătorii au hotărât încetarea procesului penal.
În primă instanță, Dragnea fusese condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare, dar a atacat sentința.
Avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă pe Olguța Șefu în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a declarat, luni, la ÎCCJ, că există posibilitatea ca judecătorii să amâne sentința, dar că părerea lui este că o decizie definitivă va fi dată luni.
„Teoretic, pur procedural, sigur ca da, există posibilitatea asta (ca sentința să fie amânată de judecători -n.r.). Codul de Procedură Penală vorbește doar de posibilitatea de amânare, nu vorbește absolut nimic derspre alte incidente cum ar fi posibilitatea pensionării unui judecător din complet. Teoretic, este deci posibil să fie amânat, practic, eu cred că nu o să se amâne sau nu o să se amâne după 1 (1 iunie-n.r.)”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă în acest dosar pe Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Întrebat dacă există posibilitatea să se rejudece acest proces, Toni Neacșu a reiterat ideea potrivit căreia principala sa solicitare, ca apărător, a fost trimiterea spre rejudecare la prima instanță. „Pur teoretic, este o soluție câtse poate de procedurală și posibilă. O parte din fapte, pentru unii din inculpați, e posibil să se prescrie, motiv pentru care s-a și invocat această prescripție, însă nu toate. Acum depinde și de cât va dura această posibilă rejudecare, să spunem”.
Chestionat cât de mult contează rezultatele alegerilor în luare unor decizii în instanță, avocatul a precizat : Dacă românii nu știu, nici eu nu știu sau, mă rog, știu că ar trebui să nu conteze. Acum, trăim cu toții în România și urmează să vedem. Sincer, eu aștept ca soluția să fie dată exclusiv pe baza a ceea ce este în dosar, pe baza apărărilor noastre, respectiv pe baza acuzațiilor procurorilor. Părerea mea e că astăzi va fi dată (o decizie definitivă -n.r.)”.
Avocatul a mai precizat că dacă judecătorii instanței supreme vor da decizia înaintea de hotărârea Curții Constituționale pe completurile specializate pe corupție, care este așteptată pe 5 iunie, atunci aceasta nu mai poate schimba cu nimic sentința din proces. „Dacă până atunci ( 5 iunie -n.r.) se dă o soluție în dosar de către Înalta Curte, o eventuală decizie a Curții Constituționale nu mai poate fi invocată în niciun fel, în nicio cale de atac extraordinară, deci nu va exista niciun fel de remediu”, a completat Neacșu.
Dragnea, după ce PSD a pierdut alegerile: Nu am bagajele făcute
Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. „Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista vor da condamnare”, a declarat, duminică seară, liderul PSD.
Liviu Dragnea a fost întrebat dacă are „bagajele făcute”, cu referire la decizia așteptată luni de la instanța supremă, el precizând „nu am niciun bagaj făcut”.
În iunie 2019, președintele PSD a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru infracțiunea de fals intelectual.
Dosarul angajărilor fictive de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Teleorman (DGASPC) Teleorman, în care Liviu Dragnea a fost condamnat în primă instanță la 3 ani și 6 luni închisoare cu executare, a fost amânat pe parcursul a mai multe termene de judecată, în urma controverselor referitoare la constituirea completurilor de cinci judecători.
09:24 Avocat din procesul lui Liviu Dragnea: Se poate amâna, dar părerea mea e că azi va fi dată decizia
Avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă pe Olguța Șefu în procesul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, a declarat, luni, la ÎCCJ, că există posibilitatea ca judecătorii să amâne sentința, dar că părerea lui este că o decizie definitivă va fi dată luni.
Teoretic, pur procedural, sigur ca da, există posibilitatea asta (ca sentința să fie amânată de judecători -n.r.). Codul de Procedură Penală vorbește doar de posibilitatea de amânare, nu vorbește absolut nimic derspre alte incidente cum ar fi posibilitatea pensionării unui judecător din complet. Teoretic, este deci posibil să fie amânat, practic, eu cred că nu o să se amâne sau nu o să se amâne după 1 (1 iunie-n.r.)”, a declarat avocatul Adrian Toni Neacșu, care o reprezintă în acest dosar pe Olguța Șefu, fost director executiv adjunct al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Teleorman.
Întrebat dacă există posibilitatea să se rejudece acest proces, Toni Neacșu a reiterat ideea potrivit căreia principala sa solicitare, ca apărător, a fost trimiterea spre rejudecare la prima instanță. „Pur teoretic, este o soluție câtse poate de procedurală și posibilă. O parte din fapte, pentru unii din inculpați, e posibil să se prescrie, motiv pentru care s-a și invocat această prescripție, însă nu toate. Acum depinde și de cât va dura această posibilă rejudecare, să spunem”.
Chestionat cât de mult contează rezultatele alegerilor în luare unor decizii în instanță, avocatul a precizat : Dacă românii nu știu, nici eu nu știu sau, mă rog, știu că ar trebui să nu conteze. Acum, trăim cu toții în România și urmează să vedem. Sincer, eu aștept ca soluția să fie dată exclusiv pe baza a ceea ce este în dosar, pe baza apărărilor noastre, respectiv pe baza acuzațiilor procurorilor. Părerea mea e că astăzi va fi dată (o decizie definitivă -n.r.)”.
Avocatul a mai precizat că dacă judecătorii instanței supreme vor da decizia înaintea de hotărârea Curții Constituționale pe completurile specializate pe corupție, care este așteptată pe 5 iunie, atunci aceasta nu mai poate schimba cu nimic sentința din proces. „Dacă până atunci ( 5 iunie -n.r.) se dă o soluție în dosar de către Înalta Curte, o eventuală decizie a Curții Constituționale nu mai poate fi invocată în niciun fel, în nicio cale de atac extraordinară, deci nu va exista niciun fel de remediu”, a completat Neacșu.
Magistrații instanței supreme sunt așteptați să pronunțe, luni, o decizie definitivă în dosarul DGASPC Teleorman, în care liderul PSD Liviu Dragnea este acuzat de instigare la abuz în serviciu și în care a fost condamnat la 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare.
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anunțat, la ultimul termen al dosarului DGASPC Teleorman, că va pronunța verdictul în procesul președintelui PSD Liviu Dragnea pe 27 mai.
Procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, care a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță.
Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. „Eu nu mă tem de nimic. Dacă mă temeam, eram ghiocel. Nu e vorba de teamă, dar completul de judecată dacă va rezista presiunilor inimaginabile vor da achitare, pentru că sunt complet nevinovat, dacă nu vor rezista vor da condamnare”, a declarat, duminică seară, liderul PSD.
Liviu Dragnea a fost întrebat dacă are „bagajele făcute”, cu referire la decizia așteptată luni de la instanța supremă, el precizând „nu am niciun bagaj făcut”.
În iunie 2019, președintele PSD a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare cu executare în acest dosar, pentru instigare la abuz în serviciu, fiind achitat pentru infracțiunea de fals intelectual.
Știrea inițială. Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a anunțat, la ultimul termen al dosarului DGASPC Teleorman, că va pronunța verdictul în procesul președintelui PSD Liviu Dragnea pe 27 mai.
Procurorul DNA a cerut majorarea pedepselor pentru liderul PSD, care a primit o pedeapsă de 3 ani și 6 luni de închisoare în primă instanță.
Liviu Dragnea a declarat, duminică seară, că nu se teme de decizia definitivă pe care instanța supremă ar putea-o pronunța luni în cazul său, precizând că judecătorii sunt supuși unor presiuni inimaginabile. Liderul PSD a precizat și că nu are bagajele făcute.