Prima pagină » Știri » Cioloș a făcut anunțul în dialog cu Ion Cristoiu: Alianța 2020 va sprijini un nou guvern / Nu am înțeles că vor la guvernare

Cioloș a făcut anunțul în dialog cu Ion Cristoiu: Alianța 2020 va sprijini un nou guvern / Nu am înțeles că vor la guvernare

Cioloș a făcut anunțul în dialog cu Ion Cristoiu: Alianța 2020 va sprijini un nou guvern / Nu am înțeles că vor la guvernare
Liderul PLUS, Dacian Cioloș, declară că Alianța 2020 nu va intra la guvernare dacă Guvernul Dăncilă va fi demis de Parlament printr-o moțiune de cenzură, ci va susține noul Cabinet în funcție de programul politic al acestuia.

Dacian Cioloș a declarat duminică seara, la TVR1, că Alianța 2020 va susține o moțiune de cenzură în Parlament, urmând ca obiectivul guvernului care s-ar instala să fie organizarea alegerilor prezidențiale și apoi alegeri parlamentare anticipate.

Invitat la ediția specială a emisiunii România 9, analistul politic Ion Cristoiu l-a întrebat pe Dacian Cioloș dacă e de acord ca USR să participe la formarea unui nou guvern, care va gestiona prezidențialele și apoi va declanșa alegeri parlamentare anticipate.

„Colegii de la USR au declarat că vor susține o moțiune de cenzură care să trimită acasă guvernul Dăncilă, iar apoi poziționarea pentru a susține un nou guvern va depinde de programul politic. Nu am înțeles de la colegii de la USR că intenționează să intre la guvernare, dar ar putea susține un nou guvern în condițiile în care programul politic ar include obiective pe care le avem și noi fixate pentru Alianța 2020 USR-PLUS. Am spus despre alegeri anticipate după alegerile prezidențiale pentru că, din punct de vedere constituțional, din câte știu, nu mai putem convoca alegeri anticipate cu 6 luni înainte de alegerile prezidențiale. Am putea avea un guvern care să organizeze alegerile prezidențiale și imediat după prezidențiale trebuie să ne gândim la alegeri anticipate care din punctul nostru de vedere ar putea fi organizate în același timp cu alegerile locale. În felul acesta am scurta agonia în care se află în momentul de față România cu guvernul PSD-ALDE”, a arăspuns liderul PLUS.

Ion Cristoiu a insistat: „Domnul Dacian Cioloș, știrea serii este următoarea. Dvs să-mi spuneți dacă e corect sau nu. Ar suna așa: Domnul Dacian Cioloș a declarat că dacă trece o moțiune de cenzură, Alianța USR-PLUS va sprijini noul guvern, dar nu va face parte”.

„Va sprijini noul guvern în condițiile în care programul de guvernare al acestui nou guvern are include câteva obiective pe care le avem și noi”, i-a răspuns Cioloș.

„Dar nu veți face parte, foarte important”, a adăugat Ion Cristoiu.

„Nu, așa cum a fost discuțiile cu colegii, am înțeles de la colegii de la USR că nu intenționează acest lucru”, a completat liderul PLUS.

Dacian Cioloș a mai fost întrebat de moderatorul emisiunii, Ionuț Cristache, dacă Alianța 2020 va veni cu un candidat propriu la alegerile prezidențiale . „Credem că e o obligație față de susținătorii și alegătorii noștri să avem un program politic pentru viitorul președinte și, evident, și un candidat care să susțină acest program politic. Am vorbit despre un proiect de reformă a Constituției, de o religitimare a funcției prezidențiale. Vom veni cu acest proiect politic și, evident, va trebui să venim și cu un candidat comun care să susțină acest proiect politic”, a declarat liderul PLUS.

Purtătorul de cuvânt al BEC, Marian Muhuleț, a prezentat luni primele rezultate parțiale la alegerile europarlamentare din 26 mai.

Astfel, potrivit datelor centralizate până la ora 10.23, PNL a obținut 618.197 voturi (26,23%), PSD 558.234 voturi (23,68%), iar USR-PLUS a primit 483.493 voturi (20,51%).

De asemenea, ProRomânia a obținut 165.315 voturi (7,01%), PMP 130.906 voturi (5,55%), UDMR a primit 142.993 voturi (6,07%), iar ALDE a obținut 100.005 voturi (4,24%)

Autor

Citește și