Primar PSD, despre alegeri: O experiență din care învățăm să fim mai buni și mai apropiați de oameni

Primar PSD, despre alegeri: O experiență din care învățăm să fim mai buni și mai apropiați de oameni
Publicat: 27/05/2019, 14:29

„Doresc să le mulțumesc constănțenilor și tuturor românilor care au ieșit într-un număr mare la vot și au arătat lumii întregi că România este o țară liberă și democratică. Regret faptul că au existat români care au stat ore întregi la cozi pentru a vota sau care nu au putut vota, este evident că trebuie schimbat modul de organizare al alegerilor. Îi felicit sincer pe câștigătorii acestor alegeri și le doresc să nu își dezamăgească susținătorii”, se arată într-un comunicat transmis, luni, de organizația municipală Constanța a PSD, semnat de Decebal Făgădău.

Acesta le urează succes tuturor europarlamentarilor aleși să reprezinte România și își exprimă speranța că vor reuși să o facă cunoscută și pentru lucrurile bune și pentru oamenii frumoși ai acestei țări europene.

„Le mulțumesc membrilor și simpatizanților Partidului Social Democrat pentru munca depusă și consider că rezultatul acestor alegeri reprezintă pentru noi o experiență din care învățăm să fim mai buni și mai apropiați de oameni”, se arată în comunicat.

Foto: Hepta

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Rămași împreună după Insula iubirii, s-au etalat pe plajă. Dovada clară că leșinul n-a contat!...
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Ce studii are Marcel de la Insula iubirii? Lui 'Maluma' i-a plăcut mai mult 'şcoala...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Una dintre destinaţiile de vis din Grecia a căzut în capcana propriului succes. De ce...
Ultimele cuvinte ale lui Sorin Nazîru când agoniza: Se văita că...
Canicula revine în România! Județele din țară unde temperaturile vor depăși 36 de grade, iar...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Un ȘARPE MORTAL a eliberat suficient VENIN cât să UCIDĂ 400 de oameni
Șoferii cu mașini pe motorină vor fi taxați în plus. Anunț oficial în România chiar...
Înlocuitorul natural pentru Ozempic. Descoperirea ce aduce fericire pentru mulți
Gabriela Cristea și familia, situație neplăcută la finalul vacanței. Ce i s-a întâmplat prezentatoarei în...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Gabriela Cristea se pregătește să deschidă o cofetărie în București! „Am fost la Disneyland și...
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Descoperirea sifilisului: Cum a schimbat Hideyo Noguchi diagnosticul medical