Accidentul s-a produs în jurul orei locale 06.15 (ora României, 07.15) pe autostrada A34, în apropierea localității Novy-Chevrieres, au informat pompierii, potrivit site-ului Bfmtv.com
Autoritățile au mai informat că cei patru răniți, care se află în stare gravă, au fost transportați de urgență la Spitalul Universitar din Reims.
🔵🇫🇷ARDENNES – Au moins 3 morts et 4 blessés dans un état grave sont à déplorer à la suite d”un choc frontal entre un monospace et un poids-lourd, survenu tôt ce matin sur l”autoroute A34 à hauteur de la commune de Novy-Chevrières (L”Union). pic.twitter.com/LkF3kEM0Vr
— ðŸŒLe Globe (@LeGlobe_info) June 1, 2019
Potrivit investigației preliminare, autoturismul în care se aflau a fost lovit de un camion.
Șoferul camionului, care are răni ușoare, a fost transportat la spitalul din Charleville-Mézières.
MAE, despre accidentul din Franța: Cei patru răniți, în stare gravă
Trei români au decedat, iar alți patru au suferit răni grave în accidentul produs în departamentul Ardennes din Franța, fiind transportați la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Ambasada României la Paris anunță, într-un comunicat de presă remis Mediafax, că urmărește îndeaproape evenimentele legate de accidentul rutier produs la data de 1 iunie 2019, în Departamentul Ardennes, accident soldat cu decesul a trei cetățeni români și rănirea altor patru.
Potrivit datelor obținute până la acest moment, trei cetățeni români au decedat, iar alți patru au suferit răni grave, fiind transportați la o unitate medicală din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate.
Cetățenii români afectați pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Paris:, 0033 (0)1 47 05 29 66, 0033 (0)1 47 05 27 55, 0033 (0)1 45 50 39 97,apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență sau lanumărul de urgență al ambasadei 0033 (0) 68 07 13 729.
Ambasada României la Paris anunță că este pregătită să acorde asistență consulară, inclusiv prin eliberarea documentelor necesare repatrierii trupurilor neînsuflețite și a certificatelor de deces.