Noi consultări la Cotroceni. PMP, către Iohannis: Trebuie implementat și referendumul din 2009 / ALDE: Avem rezerve legat de extinderea dreptului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență / Pro România susține moțiunea de cenzură la adresa Guvernului

Noi consultări la Cotroceni. PMP, către Iohannis: Trebuie implementat și referendumul din 2009 / ALDE: Avem rezerve legat de extinderea dreptului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență / Pro România susține moțiunea de cenzură la adresa Guvernului
Publicat: 05/06/2019, 14:53

Ora 14:51 Liderul grupului minorităților din Parlament, Varujan Pambuccian, a declarat, miercuri, că grupul din Camera Deputaților nu a discutat despre o susținere a moțiunii de cenzură la adresa Guvernului dar că el crede că sunt două părți egale în grup care se poziționează diferit față de moțiune.

„Nu am discutat încă chestiunea aceasta (moțiunea de cenzură-n.red.) în ședința de grup, dar probabil că va fi grupul împărțit cam în două jumătăți egale”, a declarat Varujan Pambuccian după consultările minorităților cu președintele Klaus Iohannis la Cotroceni.

Totodată, el susține restrângerea domeniilor în care Guvernul să legifereze prin ordonanțe de urgență și mai mult decât au prevăzut cele două întrebări ale referendumului de pe 26 mai.

„În ceea ce privește referendumul, la primul punct noi am reamintit că încă din 2003 am cerut eliminarea OUG ca instrument. Acum considerăm că ele trebuie să rămână doar pentru cazurile de calamități, stare de război, în rest sunt inutile, dacă există voința politică ca o lege să treacă foarte repede prin Parlament. Lucrul acesta se poate întâmpla, nu e nevoie neapărat de o OUG, adică domeniile de legiferare noi am vrea să le restrângem mai mult decât a fost solicitat în cadrul referendumului, la subiecte de genul acesta. La a doua chestiune, toată lumea este de acord cu ce s-a votat și cu întrebarea. Rămâne să vedem cum arată textul respectiv și bănuim că se va găsi o formulă juridică pentru textul constituțional, deci din punctul acesta de vedere susținem demersul președintelui României”, a afirmat liderul minorităților din Parlament.

Ora 14:15 Daniel Constantin a declarat, miercuri, că Pro România susține moțiunea de cenzură la adresa Guvernului și lucrează la document alături de inițiatorii acesteia, respectiv PNL. El a precizat că în prezent grupul deputaților Pro Europa are 24 de membri.

„Azi (miercuri n-r.) de dimineață am avut un prim contact cu colegii de la PNL, am agreat câțiva pași, se lucrează la moțiunea de cenzură și nu numai că o susținem, lucrăm, ne spunem punctele de vedere, ce credem că nu a fost bine în managementul acestui Guvern. E și un calendar de lucru zilele acestea. Avem 24 de parlamentari”, a spus Daniel Constantin după consultările de la Cotroceni.

Referitor la referendum, Daniel Constantin a precizat că i-a prezentat șefului statului modificările pe care ar vrea să le includă într-o revizuire a Constituției, inclusiv definirea încălcărilor grave ale Constituției.

„L-am informat pe președinte cu privire la faptul că noi am dori în acest proces de modificare a Constituției să cuprindem și alte aspecte care sunt în momentul de față neclare, nu lucruri care necesită o consultare amplă a cetățenilor și o dezbatere amplă în Parlamentul României pentru că asta ar necesita timp. Am înțeles necesitatea exprimată și de președinte și de cetățeni ca aceste lucruri să fie implementate cât mai repede în Constituție. De aceea cred că dacă va exista o majoritate largă la nivelul Parlamentului și alte partide vor agrea, noi o să prezentăm câteva puncte care trebuie modificate. Le-am prezentat și președintelui. O să discutăm și cu ceilalți colegi din Parlament, absolut cu toate partidele politice, să vedem dacă o să întrunim o majoritate. În caz contrar, ne aliem acestei majorități care deja se prefigurează pentru modificarea Constituției în cele două puncte, așa cum poporul s-a exprimat. E un proces care probabil că va începe imediat la nivelul Parlamentului și se va finaliza spre sfârșitul acestui an, posibil chiar și cu ocazia alegerilor prezidențiale”, a explicat Daniel Constantin.

Ora 12:48 „Am încheiat acum câteva clipe consultările inițiate de președinte și am comunicat domnului președinte poziția ALDE. Așadar, i-am spus că suntem de acord cu interzicerea amnistierii și grațierii faptelor de corupție. În privința celei de-a două întrebări, privind interzicerea adoptării OUG în justiție, i-am spus că și aici suntem de acord. I-am explicat că avem rezerve foarte serioase în privința extinderii dreptului de a ataca la CCR ordonanțele de urgență. Dintr-un motiv simplu. Ceea ce ar rezulta ar fi un guvern extrem de slăbit, care nu ar mai putea exercita funcția de executiv. Și mai grav transformăm CCR într-un arbitru politic”, a afirmat Călin Popescu Tăriceanu, după consultăril de la Cotroceni.

Liderul ALDE a adăugat că i-a explicat șefului statului că partidul pe care îl conduce nu a fost niciodată împotriva temelor referendumului pe justiție, ci a organizării acestuia în aceeași zi cu alegerile europarlamentare.

„I-am explicat președintelui că noi nu an fost impotriva temelor referendumului, ci împotriva organizării referendumului simultan cu alegerile europene. Rezultatul a fost o lipsă cronică a dezbaterii temelor alegerilor europene”, a spus Tăriceanu.

El a mai precizat că „nu toate soluțiile la întrebările de referendum necesită o legiferare de rang constituțional”, putând fi modificate și prin legi.

Liderul ALDE a afirmat că referendumul de revizuire a Constituției ar trebui să aibă loc de îndată și nu concomitent cu alte alegeri.

„Dacă unele vor necesita o soluționare constituțională, ele trrbuie aprobate cu trei pătrimi de fiecare Cameră, apoi un referendum. Trebuie organizat imediat, pentru că nu vreau să se înțeleagă că această șmecherie nu va mai funcționa. Punctul nostru de vedere este că referendumul pentru revizuirea Constituției trebuie făcut în termenul legal, prin aprobarea de către Parlament”, a conchis Tăriceanu.

Următoarele partide care vor intra la consultări sunt Pro România, grupul parlamentar al minorităților naționale și PSD.

Înaintea primei runde consultări cu formațiunile politice reprezentante în Parlament, Klaus Iohannis a afirmat că refendumul pentru revizuirea Legii fundamentale ar putea fi „suprapus peste una dintre alegerile care vor veni în următorul an”, respectiv alegerile locale sau parlamentare.

Ora 12:08 ALDE, al doilea partid care discută cu președintele Klaus Iohannis pe tema aplicării referendumului

Înainte de a merge la Cotroceni, liderul ALDE a avut o scurtă întrevedere la Guvern cu premierul Viorica Dăncilă, în contextul consultărilor de la Palatul Cotroceni.

Ora 12:00 Eugen Tomac i-a propus președintelui Klaus Iohannis să ia în calcul organizarea unui referendum în care cetățenii să decidă dacă vor eliminarea pensiilor speciale pentru politicieni, în contextul în care Guvernul pregătește o OUG în acest sens.

„Guvernul PSD-ALDE nu a învățat nimic din semnalul transmis pe 26 mai și am văzut acest lucru la votul dat lui Tăriceanu. Mai grav e că la Palatul Victoria am văzut pregătită o OUG criminală, prin care se pregătește un nou furt din banul public, instituirea pensiilor speciale pentru aleșii locali. Considerăm că orice furt din banul public trebuie oprit. Considerăm că atunci când președintele va convoca un nou referendum pentru a pune în aplicare rezultatul referendumului din 26 mai să analizeze dacă n-ar fi bine să-i întrebăm și pe români printr-un nou referendum dacă sunt de acord ca politicienii să aibă pensii speciale”, a declarat Eugen Tomac, la finalul consultărilor de la Cotroceni.

Reacția liderului PMP vine în contextul în care Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a publicat, în transparență decizională, o ordonanța de urgență pentru un nou Cod administrativ. În proiectul de act normativ apar prevederi legate de pensiile speciale pentru aleșii locali.

Printre prevederile textului de OUG au rămas și unele declarate neconstituționale, precum pensiile speciale pentru aleșii locali.

„(2) Primarii, viceprimarii, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, beneficiază de indemnizație pentru limită de vârstă de la data la care li se acordă drepturile de pensie pentru limită de vârstă, dar nu mai devreme de data încetării mandatului aflat în derulare. (3) Cuantumul indemnizației pentru limită de vârstă prevăzut la alin.(1) se acordă în limita a 3 mandate și se calculează ca produs al numărului lunilor de mandat cu 0,40 % din indemnizația brută lunară aflată în plată. (…) (7) Indemnizația pentru limită de vârstă se cumulează cu orice tip de pensie stabilită în sistemul public de pensii sau în alt sistem de pensii neintegrat sistemului public”, arată textul OUG.

Tomac: Opoziția trebuie să vină cu o alternativă de Guvern

Eugen Tomac a declarat, în contextul pregătirii unei moțiuni de cenzură în Parlament, că partidele din opoziție trebuie să vină cu o alternativă „credibilă” la actuala guvernare, prin propunerea unui premier și miniștri ai Justiției, Afaceri Externe, Educație, Sănătate.

„Deoarece Opoziția pregătește o moțiune de cenzură, PMP cere ca partidele de opoziție să vină în fața românilor cu o alternativă credibilă, cu un nume pentru viitorul prim-ministru, cu nume pentru portofoliul justiție, nominalizări pentru portofoliile de Externe, Educație, Sănătate. Aceste lucruri au fost discutate astăzi (miercuri-n.red.)”, a afirmat Eugen Tomac, miercuri, după consultările de la Cotroceni.

El a completat că PMP va vota moțiunea de cenzură, inițiată de partidele din opoziție, la adresa actualului Guvern.

„Noi vom vota moțiuna de cenzură. Avem nevoie de un mesaj de unitate clar și o alternativă credibilă pentru că doar așa poate trece moțiunea. Consider că dacă Opoziția unită va reuși rapid să atingă aceste criterii, avem șanse mari ca să trimitem Guvernul Dăncilă acasă. Parte din cei din PSD sunt nemulțumiți, au spus-o public. Noi suntem pregătiți să votăm moțiunea, dar credem că pentru o reușită cât mai mare avem nevoie de această poză în care să arătăm că avem o alternativă”, a conchis liderul PMP.

Liderul UDMR, Kelemn Hunor, a declarat, marți, că în acest moment nu există o majoritate parlamentară calculată a Opoziției cu susținerea partidului său pentru a trece o moțiune de cenzură la adresa Guvernului. El a spus că UDMR va susține demersul.

Anterior, Dan Barna a anunțat că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis, la consultările de la Cotroceni, că moțiunea de cenzură a opoziției va fi depusă cel mai probabil săptămâna viitoare. Delegația USR a discutat cu șeful statului și despre scenariile de după moțiune cu privire la guvernare.

PNL a anunțat că va iniția o moțiune de cenzură la adresa Guvernului. Politicienii liberali au transmis că o moțiune de cenzură este pregătită în această perioadă și speră să obțină sprinjinul partidelor din opoziție.

Ora 11:40 Eugen Tomac a declarat, după consultările de la Cotroceni, că i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că odată cu transpunerea în Constituție a referendumului pe justiție trebuie transpus și rezultatul referendumului din 2009, la care cetățenii au spus că vor reducerea numărului de parlamentari.

„Punctul nostru de vedere cu privire la referendum e foarte clar. PMP cere ca rezultatul referendumului să fie cât mai rapid transpus în lege. Considerăm de asemenea să se țină cont și de referendumul din 2009. Credem că această instituție nu trebuie neglijată. Avem nevoie de un Parlament de 300 de aleși”, a afirmat Eugen Tomac, miercuri, la Cotroceni.

Întrebat ce a replicat șeful statului atunci când PMP i-a propus transpunerea referendumului din 2009, Tomac a evitat să ofere un răspuns clar, precizând doar: „Noi l-am informat pe domnul președinte cu privire la acest subiect. Cred că și CCR va preciza acest lucru, atunci când va valida referendumul organizat pe 26 mai”.

Liderul PMP a adăugat că i-a mai spus președintelui Iohannis că partidul susține desfășurarea în două zile a votului în Diaspora, în contextul cozilor care s-au format la alegerile europarlamentare, din cauza cărora mulți români din străinătate nu au reușit să voteze.

„PMP cere vot în două zile pentru Diaspora. PMP a și depus o inițiativă legislativă în acest sens”, a conchis Tomac.

Recent, în spațiul public a apărut un video în care șeful statului Klaus Iohannis spunea că referendumul din 2009 i se pare inutil și prin urmare nu a votat.

Următorul partid care va intra la discuțiile cu Klaus Iohannis este ALDE.

Ora 11:00 Din delegația PMP fac parte Eugen Tomac, Marius Pașcan, Petru Movilă, Ioana Constantin și Robert Turcescu.

Șeful statului va avea discuții și cu ALDE, grupul parlamentar Pro Europa, grupul parlamentar al minorităților naționale și PSD.

Klaus Iohannis a avut marți consultări cu delegațiile PNL, USR și UDMR.

Ulterior, Ludovic Orban a declarat că susține toate demersurile șefului statului pentru a transpune în Constituție și legislație voința exprimată de cetățeni la referendumul pe justiție. Liderul PNL a precizat că este o oportună reluarea dezbaterii publice pe legislația în justiție.

De asemenea, Dan Barna a anunțat că i-a transmis președintelui Iohannis, la consultările de la Cotroceni, că moțiunea de cenzură a opoziției va fi depusă cel mai probabil săptămâna viitoare. Delegația USR a discutat cu șeful statului și despre scenariile de după moțiune cu privire la guvernare. El a adăugat că odată cu revizuirea Constituției, ar trebui să fie inclusă și transpusă în Legea fundamentală și inițiativa Fără penali în funcții publice a USR.

Totodată, Kelemen Hunor i-a spus șefului statului că UDMR susține necesitatea unei noi Constituții, în care să fie prevăzută eliminarea ordonanțelor de urgență, astfel încât să fie restabilită credibilitatea Parlamentului.

Înaintea primei runde consultări cu formațiunile politice reprezentante în Parlament, Klaus Iohannis a afirmat că refendumul pentru revizuirea Legii fundamentale ar putea fi „suprapus peste una dintre alegerile care vor veni în următorul an”, respectiv alegerile locale sau parlamentare.

Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat, luni, la o săptămână după referendumul pe justiție de pe 26 mai, rezultatele finale ale scrutinului, peste 6 milioane de alegători votând „Da” la ambele întrebări de pe buletinele de vot.

foto: Mediafax Foto / Andreea Alexandru

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar