Prima pagină » Magazin » Noroc-chior pentru un turist. A ghicit din prima cifrul unui seif care era închis de 40 de ani. Șansele: 1 la 216.000

Noroc-chior pentru un turist. A ghicit din prima cifrul unui seif care era închis de 40 de ani. Șansele: 1 la 216.000

Noroc-chior pentru un turist. A ghicit din prima cifrul unui seif care era închis de 40 de ani. Șansele: 1 la 216.000
Foto: Caracter ilșustrativ
Un bărbat din Canada i-a lăsat pe toți cu gura căscată după ce a deschis din prima încercare un seif care era închis de 40 de ani, într-un muzeu. Nu știe nici el cum a făcut, dar sigur e că a reușit să ghicească din prima codul de cifre.

Canadianul Stephen Mills vizita Muzeul Vermilion Heritage împreună cu familia și și-a încercat și el norocul pe seiful din fier, doar din amuzament. Oficialii muzeului au încercat ani de zile să deschidă seiful, însă fără succes, cutia fiind închisă încă din anii ’70, relatează BBC News.

De asemenea, zeci de experți au încercat să descifreze codul și să deschidă seiful prin tot felul de variante de cifre și contactând foști angajați ai hotelului Brunswick, acolo unde a fost găsit, care datează din 1907. Seiful a fost pus la dispoziția vizitatorilor, însă niciunul nu a avut succes până la canadian.

Bărbatul a observat că numerele erau de la 0 la 60, așa că a încercat combinația 20-40-60.

„M-am prins că nu mai fusese deschis de mult timp, pentru că a căzut praf din încuietoare. Am fost extrem de încântat când am văzut că ușa s-a deschis”, a spus Mills.

Din păcate pentru toți cei prezenți, înăuntru nu a era vreo avere, ci doar o factură veche și un carnețel pentru a nota comenzile clienților restaurantului de la hotel.

Un profesor de la Universitatea din Toronto a spus că șansele de a deschide seiful din prima încercare erau de 1 la 216.000, în condițiile în care numerele codului erau de la 0 la 60.

Autor