Dosar CNSAS – Băsescu: Fostul președinte ar fi colaborat cu Securitatea. Și-ar fi supravegheat colegii încă din primul an de la Institutul de Marină

Dosar CNSAS - Băsescu: Fostul președinte ar fi colaborat cu Securitatea. Și-ar fi supravegheat colegii încă din primul an de la Institutul de Marină
Publicat: 06/06/2019, 15:53

În acțiunea în constatare înaintată Curții de Apel București de către CNSAS și consultată de MEDIAFAX (documentele au fost anonimizate) se precizează că documentele identificate arată că începând din 1972, Traian Băsescu a început cursurile la Institutul de Marină și, tot în același an, acesta a început să fie folosit în calitate de sursă, atribuindui-se un nume conspirativ.

Acesta continuă să fie sursă, utilizând același nume conspirativ și după ce, în 1973, prin Decretul Consiliului de Stat nr. 502 din 29 august, Institutul de Marină Civilă Constanța este unficat cu Școala Militară de Ofițeri Activi de Marină, formând Institutul de Marină „Mircea cel Bătrân”. Competențele sale se transferă la organele de contrainformații militare ale noului Institut de Marină.

În 1976, Traian Băsescu își încheie studiile când ofițerii de contrainformații încetează legătura cu acesta și transmit dosarul personal organului de securitate responsabil cu supravegherea informativă a întreprinderii. Dosarul este clasat și trimis ulterior Serviciului de Securitate Port, care îl retrimite în arhivă.

În 1979 Traian Băsescu se înscrie în PCR, dosarul său este distrus ,,ca urmare a dobândirii de către titular a calității de membru””, fără să fie microfilmat, se arată în acțiunea de constatare a CNSAS. În 1988, Băsescu revine în țară și hotărăște să reia legătura cu organele securității, sesizându-le acestora mai multe aspecte de interes operativ, în baza unei instruiri prealabile, fiind folosit ca persoană din baza de sprijin cu nume conspirativ.

În dosarul lui Traian Băsescu se regăsesc trei documente, dintre care două furnizate de către SRI și MApN, care arată că fostul președinte este aceeași persoană cu sursa Securității.

Fila 118 din volumul 5 al Registrului inventor arhivă al fondului de rețea, păstrat la Constanța, este un document pus la dispoziție CNSAS de către SRI, iar filele 64v și 65 din Registrul jurnal al unei rețele informative din Mangalia au fost puse la dispoziție de către Direcția de Siguranță Militară a MapN. Un alt document este cadrul de semnalare a dosarului (…) de pe rola de microfilm corespunzătoare din fondul rețea păstrat la Constanța, predat CNSAS la 8 aprilie 2019.

,,Subliniem ca identitatea dintre sursa (…) si dl. (…) rezultă din faptul că numărul dosarului personal (…) din perioada colaborării cu organele de contrainformații militare (…) se regăsește și pe notele informative olografe ale sursei (…) documente pe care le considerăm relevante în stabilirea calității de colaborator a acestuia””, spune CNSAS în documentele înaintate către instanță.

Totodată, se arată în documentele menționate că inclusiv numele ofițerului de legătură din perioada colaborării cu organele de contrainformații militare se regăsește în două surse diferite.

,,Numele este consemnat atât în Registrul jurnal pentru rețeaua informativă (…) Mangalia, în dreptul dlui. (…), cât și pe notele informative ale sursei”.

Pentru fostul președinte, colaborarea cu Securitatea a însemnat furnizarea de informații prin care se denunțau activități contrare regimului totalitar comunist, precum intența de a părăsi țara și relațiile cu cetățeni străini. Informațiile din notele datate în 05.05.1975 arată că astfel se îngrădeau dreptul la viață privată și dreptul la liberă circulație, ambele fiind prevăzute în Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Informațiile furnizate de către acesta au în vedere legăturile stabilite de un coleg de facultate al acestuia cu cetățeni străini, activitate îngrădită de către statul comunist, reprezentând un act ostil regimului totalitar, precum și intenția unei alte persoane de a pleca în străinătate, atitudine extrem de gravă din perspectiva aceluiași regim comunist.

În nota de constatare, CNSAS arată că furnizarea de informații a fost realizată în mod conștient și că cele transmise au determinat măsuri concrete dispuse de către Securitate asupra persoanelor vizate. Într-una din notele sale, Traian Băsescu propune avizarea negativă a unei eventuale desemnări ca ofițer pe navele românești ce pleacă în străinătate a unei persoane denunțate.

,,Se deține material informativ furnizat de colaboratorul (…) din care rezultă că (…) ar fi dispus ca, în cazul în care ar reuși să cunoască în străinătate (…) să rămână acolo. Având în cedere aspectele raportate mai sus, propun a se aviza negativ”, se arată documentul înaintat Curții de Apel de către CNSAS.

Totodată, documentele mai arată că persoana avizată negativ în 1975 a continuat să fie supravegheată de către sursă timp îndelungat, iar în 1977, a fost, totuși, avizată pozitiv de către acesta.

Pe 29 mai, Curtea de Apel București a înregistrat la Secția Contencios Administrativ Fiscal dosarul deschis la sesizarea Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității, care cere stabilirea calității de colaborator al Securității pentru Traian Băsescu.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Elenei Lasconi după ce CCR a decis renumărarea voturilor de la alegerile...
Elena Lasconi, prima reacție după ce CCR a cerut renumărarea voturilor: 'Este absolut îngrozitor!'
FOTO. Imagini incendiare: așa arată la 63 de ani prima soție a celebrului milionar din...
Orașul tot mai la modă din România unde se găsesc apartamente sub 10.000 de euro....
Văru Săndel dezvăluie cum și-a împărțit Silviu Prigoană averea: “Honorius a moștenit afacerile, ceilalți…” |...
Augustin Zegrean explică ce se întâmplă după renumărarea voturilor. Turul doi ar putea fi organizat...
Prietenii lui Călin Georgescu. Cu cine se întâlnește candidatul care a câștigat primul tur al...
BREAKING NEWS | CCR vrea renumărarea voturilor din turul 1! De ce s-a luat această...
Condimentul banal care poate provoca halucinații severe. Majoritatea românilor îl au în bucătărie
Cristian Pîrvulescu, despre demersul lui Cristian Terheş şi decizia CCR: "Este evident, se încearcă relansarea...
VIDEO ”Scoateți capacul! Dați-mi fata înapoi!” Imagini zdrobitoare de la mormântul Andreei Cuciuc! Mama sa...
Alocațiile cresc considerabil de la 1 ianuarie 2025! Cine sunt cei care vor beneficia lunar...
Detaliul neobservat din clipul lui Călin Georgescu! Ce are în spate și ce semnifică
Poți să depășești prin dreapta un vehicul care circulă pe banda 2? Care sunt regulile...
CSAT a constatat că TikTok a influenţat alegerile prezidenţiale din România: Un candidat a beneficiat...
ADEVĂRUL despre UNIREA Bucovinei cu România! „Eram în contact cu...
Călin Georgescu a intrat în panică. Decizia care-l blochează: E singura cale!
Au apărut secretele unui mare actor român. Nu multă lume îi știa trecutul
Ce semnifică simbolul care apare în videoclipurile lui Călin Georgescu. Este mai mult decât un...
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Elena Viscu, fosta soție a lui CRBL, a vorbit despre perioada grea în care se...
Mihai Bendeac, în stare de șoc: "Eu nu auzisem nimic"
BANCUL ZILEI. Profesoara către Bulă: -Măi puturosule, cum poţi să dormi la mine la oră?
Obiectivul de a menține creșterea temperaturii anuale sub 1,5 grade Celsius, complet compromis