Acum două veri încă se mai discuta despre Proiectul de Țară promis de Președinte. Între timp, Președintele s-a luat cu România Educată (un alt proiect grandios) și l-a lăsat baltă.
Am imaginea kafkiană a Comisiei Prezindențiale pentru Elaborarea Proiectului de Țară, care mai lucrează pe undeva, printr-un cotlon al Palatului, și peste care – în 2118, la Bicentenar – vor da niște entități din table și cipuri – reprezentanți ai Partidului Social-Democrat al Roboților și ai Partidului Liberal al Inteligenței Artificiale.
Acum patru veri, încă vegheam la capătâiul speranței:
E vară. Ne răcorim cu proiecte de țară. Altfel n-am fi avut despre ce să vorbim. Mulțumim.
Un proiect de țară rămâne. Nu e ca zâna mușcată de câne. Îl poți pune în ramă, în vază. Durează.
Îl poți prinde-n agrafe. Are capitole și paragrafe. Trebuie doar să bagi în paranteze câteva cuvinte obeze. Cum ar fi com-pe-ti-ti-vi-ta-te.
Hai, că se poate. Când o să avem un proiect de țară, n-o să ne mai dea nimeni afară. Ne vom buluci înăuntru, patrie ghidușă. Vom lăsa pantofii la ușă.
Ce frumos o să fie (o să citim zilnic proiectul ca pe un tratat de posologie): ferestre mici și o poartă înaltă. Marea Neagră? S-o lăsăm baltă.