Și băut și contrabandist: Un tânăr aflat sub influența alcoolului a fost prins de polițiști la volanul unei mașini pline cu țigări de contrabandă – VIDEO

Publicat: 16/06/2019, 13:18

Potrivit unui comunicat transmis duminică de Poliția de Frontieră, un echipaj mobil al poliției de frontieră din Maramureș a observat pe drumul care face legătura între localitățile Petrova și Strâmtura, doua autoturisme care se deplasau în mare viteză.

„Polițiștii de frontieră au efectuat semnalele regulamentare pentru a opri cele două autovehicule, însă conducătorii acestora au ignorat semnalele, continuându-și deplasarea. Echipajul politiei de frontieră a procedat la urmărirea mașinilor, timp în care persoanele care le conduceau au efectuat mai multe manevre agresive, cu intenția de a scăpa de oamenii legii. La scurt timp conducătorul unuia dintre autoturisme a pierdut controlul volanului, a ieșit de pe carosabil și trecând printr-un gard s-a oprit în curtea unui imobil din apropiere”, se arată în comunicat.

Polițiștii de frontieră au reținut un tânăr în vârstă de 28 ani, din județul Maramureș, iar la fața locului a fost solicitat un echipaj SMURD, deoarece șoferul era rănit, astfel că a fost transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate.

De asemenea, șoferul a fost testat si cu aparatul etilotest, de către un echipaj din cadrul Secției 2 de Poliție Bogdan Vodă, rezultând o alcoolemie de 0.12 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Din primele verificări, în mașină, a fost observată o impresionantă cantitate de țigări, de proveniență ucraineană.

„Polițiștii de frontieră au luat măsuri de cercetare și supraveghere a zonei, iar în apropiere a fost descoperită și a cea de a doua mașină, n care se aflau mai multe colete cu țigări. Ambele autoturisme au fost duse la sediul poliției de frontieră în vederea continuării cercetărilor, iar în urma inventarierii țigărilor descoperite a rezultat cantitatea de 32.989 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 386.000 de lei”, se mai arată în comunicat.

Țigările au fost confiscate, iar polițiștii fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de contrabandă.

În cursul zilei de sâmbătă, polițiștii de frontieră de la Sectorul Poliției de Frontieră Brodina au observat mai multe persoane care transportau colete voluminoase de la frontiera de stat către interiorul țării. În momentul în care au fost somați, bărbații au abandonat coletele și au dispărut în zona împădurită.

Polițiștii români au informat autoritățile de frontieră ale statului vecin, iar la fața locului au fost descoperite opt colete care conțineau cantitatea de 6.730 de pachete cu țigări de proveniență ucraineană în valoare de 140.000 lei. Și aceste țigări au fost confiscate, iar în cauză se fac cercetări pentru identificarea persoanelor implicate.

Și polițiștii de frontieră din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit în apropierea frontierei de stat mai multe colete care conțineau cantitatea de 4.000 de pachete cu țigări în valoare de 46.800 lei. Acestea au fost confiscate, iar în continuare se fac cercetări pentru identificarea celor implicați.

Foto: Mediafax Foto / Remus Badea

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Tatăl copilului Cristinei ICH, audiat la Poliție + Parchetul decide azi dacă cere mandat de...
Prodanca, atac dezlănțuit la Reghecampf: „Fotografii grotești din cluburi și interviuri date de amantă”
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres
Presupusul iubit al Simonei Halep cere statului român banii pe 40 de apartamente! Dorin Mateiu...
Voucherele de alimente vor fi încărcate cu BANI. Ministrul Câciu a făcut anunțul OFICIAL! Cine...
O tânără care îşi înşela soţul l-a minţit că a fost violată. A inventat că...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Harry, eclipsat total de William. Momentul a fost jenant
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Povestea incredibilă a femeii care s-a căsătorit cu ea însăși! Cum a sărbătorit un an...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Atmosfera noastră transformă praful din Sahara în minerale care alimentează viața