„Încă o veste tristă acoperă corpul medical, la nici o săptămână de când un medic a decedat. Astăzi, dr. Cătălin Bălan, cardiolog în Sibiu, a plecat lângă cei 45 de medici morți în gărzi sau după. Condoleanțe familiei! Stimați guvernanți, uitați-vă în jur și încercați să vedeți efectele tergiversării, nepăsării, indolenței de care dați dovadă când e vorba de medici. Câți vreți să se mai alinieze convoiului mortuar? Inițiativa privind gărzile de a fi trecute la vechime poate salva sute de vieți, atât ale medicilor, dar și ale pacienților. Nu lăsați timpul sa treacă dacă vreți să mai aveți un corp medical de elită”, scrie pe Facebook un coleg al medicului din Sibiu.
Medicul primar dr. Livia Davidescu, care a postat anul trecut o listă cu peste 40 de medici care au murit în timpul gărzilor, cerând autorităților ca gărzile să fie recunoscute ca vechime în muncă, scrie că medicul din Sibiu avea 54 de ani și făcea gărzi la Serviciul Județean de Urgențe Sibiu.
„A murit astăzi, pe neașteptate, căzând brusc, într-o excursie. Nu vi se pare nimic neobișnuit, domnilor decidenți? Nu vă sună niciun clopoțel al rațiunii când citiți aceste rânduri?”, scrie Livia Davidescu, adîugând că este al doilea medic care făcea gărzi mort în ultimele 8 zile.
„Nu pot să nu mă gândesc la faptul că soțul meu este și el cardiolog, are tot 54 de ani și face gărzi! Să mă aștept la tot ce poate fi mai rău? Pentru că face minim 4 gărzi pe lună ca să asigure continuitatea? Pentru că exisăt vid legislativ pe care de 8 luni încoace ne rugăm să îl umple cumva Parlamentul? Domnule ministru al Muncii, ați spus să așteptăm 2 săptămâni ca să găsiți o soluție!
În mod normal, termenul este unul rezonabil. Doar că pentru noi, cei ce facem gărzi, timpul are o cu totul altă dimensiune, din păcate..cea a morții!”, adaugă medicul.
Cu peste o săptămână ân urmă, tot medicul primar dr. Livia Davidescu, din Craiova, anunța că lista medicilor decedați în gardă se prelungește cu încă un nume, după ce doctorul Ștefan Quai din Bihor a murit în timpul gărzii.